Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
• Program general

Tineret în acțiune

Deschis
Termen limită: 4 mai 2026, ora 16:00

Program de finanțare nerambursabilă pentru proiecte destinate tinerilor, din sume alocate de la bugetul local al Municipiului Timișoara

Programul Tineret în acțiune urmărește implicarea tinerilor în dezvoltarea și inovarea sectorului cultural local și participarea activă a acestora în viața culturală a orașului.


Rezultate

Info

Calendarul și bugetul apelului au caracter estimativ. Publicarea apelului în această etapă permite demararea procesului de aplicare, evaluare și selecție, urmând ca lista finală a proiectelor selectate pentru finanțare să fie publicată după actualizarea bugetului și calendarului, prin decizia directorului Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, în urma aprobării bugetului local al Municipiului Timișoara pe anul 2026.


Cine poate aplica

Finanțarea se adresează:

  • structurilor neguvernamentale de și pentru tineret, definite conform Capitolului al III-lea din Legea tinerilor nr. 350/2006, cu modificările și completările ulterioare,
  • persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale/familiale și persoanele juridice de drept privat ori public (societăți comerciale, asociații și fundații, instituții publice), cu excepția persoanelor juridice de drept public aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, care prin raportul de activitate pot proba că au desfășurat activități adresate tinerilor.

Pentru a putea beneficia de finanțare, un proiect va îndeplini, cumulativ, următoarele cerințe: 

  • Activitățile specifice (adresate publicului beneficiar final al proiectului cultural) propuse prin proiect se derulează în Municipiul Timișoara. Se pot derula în plan național și/sau internațional activități de pregătire și/sau dezvoltare a proiectului (schimburi de experiențe, cercetare, evenimente de promovare etc.), cu mențiunea că efectele și rezultatele acestora se vor resimți în plan local;
  • Răspunde la 2 din cele 5  priorități generale de finanțare ale programului de finanțare; răspunde la una din cele 3 priorități specifice ale unei direcții tematice a programului de finanțare;
  • Implică minimum un partener în cazul proiectelor mici și minimum doi parteneri în cazul celor mari, iar solicitantul sau cel puțin un partener este o structură neguvernamentală de și pentru tineret, definită conform Capitolului al III-lea din Legea tinerilor nr. 350/2006, cu modificările și completările ulterioare, activă în plan local (își desfășoară activitatea în Municipiul Timișoara);

Buget și caracteristici

Buget total estimat: 1.200.000 lei, din care:


Buget total Direcția Inițiativa tinerilor: 500.000 lei

  • Buget alocat proiectelor mici: 300.000 lei
  • Buget alocat proiectelor mari: 200.000 lei

Buget total Direcția Inițiative pentru tineri: 500.000 lei

  • Buget alocat proiectelor mici: 300.000 lei
  • Buget alocat proiectelor mari: 200.000 lei
  • Fond de contestații: 200.000 lei.

Plafoane pe categorii de proiecte (valoare maximă a finanțării nerambursabile care poate fi solicitată): 

  • Proiect mic: max. 50.000 lei
  • Proiect mare: max. 100.000 lei

Tranșele finanțării nerambursabile: 

  • Tranșa 1: max. 80 %.
  • Tranșa 2: max. 20 %.

Beneficiarul va identifica și atrage surse complementare de finanțare în procent de min. 5% din valoarea finanțării nerambursabile solicitate, în cazul proiectelor mici, respectiv min. 10% în cazul celor mari, dintre care cel puțin jumătate din sume trebuie să provină din alte surse decât venituri din activități de voluntariat.

Sursele complementare de finanțare pentru proiect nu pot proveni dintr-un alt proiect finanțat prin contract de finanțare nerambursabilă cu Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.

Cumulativ, un solicitant/beneficiar:

  • poate depune o singură cerere de finanțare în cadrul acestui program de finanțare;
  • poate contracta maximum două finanțări nerambursabile (din care cel mult o finanțare multianuală) în cadrul programelor de finanțare derulate de Centrul de Proiecte în anul 2026, pentru proiecte culturale diferite, cu condiția ca respectivele proiecte să aibă scop, obiective și durată clar/evident diferite, enunțate distinct și fără echivoc;

Calendar
3 aprilie

Lansarea apelului


6 aprilie - 4 mai, ora 16:00

Înscrierea proiectelor culturale


5- 7 mai

Etapa 1: Verificarea îndeplinirii condițiilor de participare la selecție


8 mai

Publicarea rezultatelor etapei 1


11-13 mai, ora 16:00

Primirea și înregistrarea contestațiilor privind etapa 1


14 mai

Soluționarea contestațiilor privind etapa 1


15 mai

Publicarea rezultatelor după soluționarea contestațiilor privind etapa 1


18-25 mai

Etapa 2: Evaluarea și selecția proiectelor înscrise


o zi lucrătoare

Publicarea rezultatelor etapei 2


începând cu următoarea zi lucrătoare după publicarea rezultatelor etapei 2

Trimiterea documentelor necesare contractării pentru proiectele declarate câștigătoare în urma publicării rezultatelor etapei 2

Semnarea contractelor de finanțare pentru proiectele declarate câștigătoare în urma publicării rezultatelor etapei 2


3 zile lucrătoare

Primirea și înregistrarea contestațiilor privind etapa 2


7 zile calendaristice

Soluționarea contestațiilor privind etapa 2


o zi lucrătoare

Publicarea rezultatelor după soluționarea contestațiilor privind etapa 2


începând cu următoarea zi lucrătoare după publicarea rezultatelor după soluționarea contestațiilor privind etapa 2

Trimiterea documentelor necesare contractării pentru proiectele declarate câștigătoare în urma publicării rezultatelor după soluționarea contestațiilor privind etapa 2

Semnarea contractelor de finanțare pentru proiectele declarate câștigătoare în urma publicării rezultatelor după soluționarea contestațiilor privind etapa 2


9 noiembrie

Data limită pentru transmiterea eventualelor notificări de modificare a bugetului


23 noiembrie

Data limită pentru depunerea decontului final


Comisia de evaluare

Selecția proiectelor culturale se realizează de către comisii constituite la nivelul Centrului de Proiecte, alcătuite din reprezentanți ai Centrului de Proiecte și specialiști în managementul și/sau evaluarea proiectelor culturale, în domeniile pentru care se organizează sesiunea de selecție.


Ești pregătit să aplici la finanțare?

Înainte de a completa formularul de aplicație, asigură-te că ai citit Anunțul și Ghidul solicitantului.


Aplică acum
Ai nevoie de îndrumare?

Sună la +40787.287.100 și programează o întâlnire sau scrie-i Dianei:


Diana Avrămică
Coordonator programe de finanțare
diana.avramica@centruldeproiecte.ro
Este utilă această pagină?