Power Station++ este un program de finanțare nerambursabilă a stagiilor de formare și granturilor de călătorie ale profesioniștilor care activează în domeniul cultural, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, din sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
Programul Power Station++ | Mobilități pentru profesioniști din sectorul cultural este parte din Power Station, componenta Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” dedicată creșterii capacității sectorului cultural, implementată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.
Register your interest to host a cultural professional from Timișoara
Programul de finanțare se adresează solicitanților persoanelor fizice cu vârsta de minimum 18 ani sau persoanelor fizice autorizate, române ori străine, active în domeniul cultural.
Sunt încurajați să participe profesioniști din sectorul cultural: artiști, manageri culturali, producători, curatori, critici de artă, manageri financiari, mediatori culturali, cercetători, profesioniști în domeniul comunicării culturale, profesioniști în domeniul politicilor culturale, alte ocupații din zona suportului tehnic sau administrativ pentru scena culturală, indiferent de statutul de angajat, freelancer etc.
Buget total: 1.000.000 lei
Bugetul alocat pentru stagii de formare: 500.000 lei, din care:
Plafoane (valori maxime ale finanțării nerambursabile solicitate)
Tranșele finanțării nerambursabile
* Stagii găzduite de organizații din Timișoara, pentru profesioniști din plan național/internațional
** Stagii găzduite de organizații din afara Timișoarei, din plan național/internațional, pentru profesioniști din Timișoara
Bugetul alocat pentru granturi de călătorie: 500.000 lei, din care:
Plafoane (valori maxime ale finanțării nerambursabile solicitate)
Tranșele finanțării nerambursabile
* Granturi de călătorie la Timișoara, pentru profesioniști din plan național/internațional
** Granturi de călătorie în afara Timișoarei, în plan național/internațional, pentru profesioniști din Timișoara
Finanțarea nerambursabilă se acordă pentru acoperirea integrală a cheltuielilor eligibile (conform Ghidului solicitantului).
Beneficiarul va identifica și atrage surse complementare de finanțare în procent de min. 1% (procente din valoarea totală a bugetului, adică bugetul care include finanțarea nerambursabilă solicitată și sursele complementare de finanțare).
Un solicitant poate depune o singură aplicație la acest program de finanțare.
Lansarea programului de finanțare
Start înscrieri
Proces continuu de înscriere, evaluare și contractare – până la epuizarea bugetelor alocate.
Etapele pe care le va parcurge o aplicație în vederea finanțării sunt următoarele:
Etapa 1
Înscrierea în programul de mobilități – depunerea cererii de finanțare, împreună cu documentele solicitate conform Ghidului solicitantului (capitolul 8).
Etapa 2
Verificarea conformității administrative și a eligibilității. Publicarea rezultatului verificării. Depunerea și soluționarea eventualelor contestații.
Etapa 3
Evaluarea aplicațiilor. Publicarea rezultatului evaluării.
Etapa 4
Semnarea contractului de finanțare. Plata primei tranșe, în baza cererii de plată sau, după caz, a facturii emise de beneficiar.
Atenție!
Data limită de înscriere (considerând că bugetul alocat nu se consumă până atunci) este de 1 octombrie 2024.
Perioada maximă de la înscriere și până la publicarea rezultatului evaluării este de 14 zile calendaristice.
În maximum 7 zile calendaristice de la publicarea rezultatului evaluării se semnează contractul de finanțare. Cheltuielile pentru care se solicită finanțare se pot efectua doar după data semnării contractului, pe durata executării acestuia.
După finalizarea mobilității, în termen de cel mult 14 zile calendaristice, beneficiarii finanțării vor depune un raport de activitate, însoțit de documente justificative pentru cheltuielile efectuate.
Data limită pentru depunerea raportului de activitate, a documentelor justificative privind cheltuielile efectuate și a dosarului de presă.
Sună la +40787.287.100 și programează o întâlnire sau scrie-i Adrianei: