Acest program de finanțare pune la dispoziția operatorilor culturali locali sau naționali din domeniul cinematografic resurse financiare și infrastructură modernă - cinematografele redeschise Victoria, Timiș, Studio și Johnny - pentru organizarea de ediții locale ale festivalurilor de film consacrate sau a altor inițiative din domeniul cinematografic, inclusiv cele de educație cinematografică sau profesionalizare a sectorului.
Se urmărește astfel diversificarea ofertei cinematografelor cu programe originale care să contribuie la dezvoltarea unei comunități locale de cinefili tot mai numeroase și incluzive și la creșterea vizibilității Timișoarei ca destinație pentru cinefili.
Calendarul și bugetul apelului au caracter estimativ. Publicarea apelului în această etapă permite demararea procesului de aplicare, evaluare și selecție, urmând ca lista finală a proiectelor selectate pentru finanțare să fie publicată după actualizarea bugetului și calendarului, prin decizia directorului Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, în urma aprobării bugetului local al Municipiului Timișoara pe anul 2026.
Programul de finanțare se adresează persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale/familiale și persoanelor juridice de drept privat ori public (societăți comerciale, asociații și fundații, instituții publice), cu excepția persoanelor juridice de drept public aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. Pentru totalitatea condițiilor de eligibilitate vă rugăm să parcurgeți Capitolul 4. Eligibilitate din Ghidul solicitantului.
Buget estimat: 1.250.000 lei, din care:
Plafoane pe categorii de proiecte:
Tranșe:
Beneficiarul va identifica și va atrage surse complementare de finanțare în procent de min. 5% din valoarea finanțării nerambursabile solicitate, în cazul proiectelor mici, respectiv min. 10% în cazul celor medii și mari, dintre care cel puțin jumătate din sume trebuie să provină din alte surse decât venituri din activități de voluntariat.
Sursele complementare de finanțare pentru proiect nu pot proveni dintr-un alt proiect finanțat prin contract de finanțare nerambursabilă cu Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.
Cumulativ, un solicitant/beneficiar:
1 aprilie
Înscrierea proiectelor culturale, după obținerea confirmării prealabile de programare.
Etapa 1: Verificarea îndeplinirii condițiilor de participare la selecție
Publicarea rezultatelor etapei 1
Primirea și înregistrarea contestațiilor privind etapa 1
Soluționarea contestațiilor privind etapa 1
Publicarea rezultatelor după soluționarea contestațiilor privind etapa 1
Etapa 2: Evaluarea și selecția proiectelor înscrise
Publicarea rezultatelor etapei 2
Trimiterea documentelor necesare contractării pentru proiectele declarate câștigătoare în urma publicării rezultatelor etapei 2.
Semnarea contractelor de finanțare pentru proiectele declarate câștigătoare în urma publicării rezultatelor etapei 2
Primirea și înregistrarea contestațiilor privind etapa 2
Soluționarea contestațiilor privind etapa 2
Publicarea rezultatelor după soluționarea contestațiilor privind etapa 2
Trimiterea documentelor necesare contractării pentru proiectele declarate câștigătoare în urma publicării rezultatelor după soluționarea contestațiilor privind etapa 2
Semnarea contractelor de finanțare pentru proiectele declarate câștigătoare în urma publicării rezultatelor după soluționarea contestațiilor privind etapa 2
Data limită pentru transmiterea eventualelor notificări de modificare a bugetului
Data limită pentru depunerea decontului final
Selecția proiectelor culturale se realizează de către comisii constituite la nivelul Centrului de Proiecte, alcătuite din reprezentanți ai Centrului de Proiecte și specialiști în managementul și/sau evaluarea proiectelor culturale, în domeniile pentru care se organizează sesiunea de selecție.
Înainte de a completa formularul de aplicație, asigură-te că ai citit Anunțul și Ghidul solicitantului.
Sună la +40787.287.100 și programează o întâlnire sau scrie-i Alexandrei):
