Program de finanțare a proiectelor culturale care consolidează Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” prin îmbogățirea conținutului Programului cultural reactualizat.
Inside Timișoara 2023 încurajează propuneri de proiecte care dezvoltă în continuare componente cheie active, cât și proiecte care adresează tematici și conținuturi culturale dezvoltate anterior, în diversele etape ale Programului Cultural (în perioada 2016-2021), cu potențial de continuitate și creștere.
Programul de finanțare Inside Timișoara 2023 este derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, din sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, în sesiunea de selecție februarie-martie 2023.
În data de 11 martie am actualizat Cererea de finanțare (Anexa 1), strict descrierea secțiunii „Relevanța pentru obiectivele generale ale programului de finanțare Inside Timișoara 2023*”, pentru a corecta o neconcordanță la nivelul obiectivelor generale între Anunțul programului și Anexa 1. Ne cerem scuze și mulțumim, pe această cale, celor care ne-au sesizat asupra neconcordanței. Vă rugăm să consultați secțiunea „Documente utile” de mai jos, pentru a descărca Anexa 1 actualizată (textul actualizat este marcat cu roșu). Totodată, înainte de a trimite în evaluare Cererile de finanțare, ne vom asigura că acei solicitanți care nu au asimilat acest anunț au ocazia de a reveni la secțiunea respectivă din cerere. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Programul de finanțare se adresează persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale/familiale, societăților comerciale sau persoanelor juridice de drept privat ori public, cu excepția persoanelor juridice de drept public aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara.
Buget total: 5.500.000 lei
Din care, fond de contestații: 1.000.000 lei
Buget împărțit pe categorii de proiecte:
Plafoane pe categorii de proiecte:
Tranșe:
Procentul din valoarea totală a proiectului reprezentând sursele complementare de finanțare:
Termenul limită pentru depunerea proiectelor mici și medii este 15 martie, ora 16:00.
Termenul limită pentru înscrierea proiectelor mari este 22 martie, ora 16:00.
Citește calendarul complet al acestui program de finanțare în Anunțul de lansare a programului.