Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură

Fondul pentru nevoi culturale de urgență

Deschis (proces continuu)

Program de finanțare nerambursabilă de la bugetul local al Municipiului Timișoara


Rezultate

Cine poate aplica

Programul de finanțare se adresează persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale/familiale, societăților comerciale sau persoanelor juridice de drept privat ori public, cu excepția persoanelor juridice de drept public aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara.

Un proiect va putea fi selectat pentru finanțare dacă întrunește cumulativ următoarele condiții:

  • activitățile specifice (adresate publicului beneficiar final al proiectului cultural) propuse prin proiect se derulează în Municipiul Timișoara. Se pot derula în plan național și/sau internațional activități de pregătire și/sau dezvoltare a proiectului (schimburi de experiențe, cercetare, evenimente de promovare etc.), cu mențiunea că efectele și rezultatele acestora se vor resimți în plan local;
  • proiectul răspunde la 1 din cele 2 priorități specifice și la 3 din cele 7 priorități generale de finanțare ale programului;
  • implică minimum un partener, în cazul proiectelor mici, respectiv minimum doi parteneri, în cazul celor mari, iar solicitantul sau cel puțin un partener este activ în plan local (își desfășoară activitatea în Municipiul Timișoara);
  • implementarea proiectului începe în maximum 30 de zile calendaristice de la data solicitării finanțării nerambursabile.

Buget și caracteristici

Buget total alocat: 500.000 lei, din care fond de contestații: 75.000 lei 


Plafoane pe categorii de proiecte  (valoare maximă a finanțării nerambursabile care poate fi solicitată)

  • Proiect mic: max. 50.000 lei
  • Proiect mare: max. 75.000 lei

Tranșele finanțării nerambursabile:

  • tranșa 1: max. 80% 
  • tranșa 2: min. 20% 

Beneficiarul va identifica și va atrage surse complementare de finanțare în procent de min. 5% din valoarea finanțării nerambursabile solicitate. Cel puțin jumătate din acest procent minim trebuie să provină din alte surse complementare de finanțare decât venituri din activități de voluntariat. Procentul de finanțare din surse complementare propus la aplicare trebuie menținut pe parcursul implementării, până la etapa raportării și depunerii decontului. 

Sursele complementare de finanțare pentru proiect nu pot proveni dintr-un alt proiect finanțat prin contract de finanțare nerambursabilă cu Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.

Cumulativ, un solicitant/beneficiar:

  • poate depune o singură cerere de finanțare în cadrul acestui program de finanțare;
  • poate contracta maximum două finanțări nerambursabile (din care cel mult una multianuală) în cadrul programelor de finanțare derulate de Centrul de Proiecte în anul 2026, pentru proiecte culturale diferite, cu condiția ca respectivele proiecte să aibă scop, obiective și durată clar/evident diferite, enunțate distinct și fără echivoc;

Calendar
12 august 2026

Constituirea Fondului pentru nevoi culturale de urgență


> 13 august 2026

Proces continuu de înscriere, verificare a îndeplinirii condițiilor de participare la selecție, evaluare și contractare - până la epuizarea bugetului total alocat

Etapele pe care le va parcurge o aplicație în vederea finanțării sunt următoarele:

Etapa 1
Înscriere. Depunerea cererii de finanțare împreună cu documentele solicitate conform Ghidului solicitantului(Capitolul 8).

Etapa 2
Verificarea îndeplinirii condițiilor de participare la selecție. Publicarea rezultatului verificării. Depunerea și soluționarea eventualelor contestații.

Etapa 3
Evaluarea aplicațiilor. Publicarea rezultatului evaluării. Depunerea și soluționarea eventualelor contestații.

Etapa 4
Semnarea contractului de finanțare. Plata primei tranșe, în baza cererii de plată a beneficiarului.

Atenție!

Perioada maximă de la înscriere și până la publicarea rezultatului evaluării este de 7 zile calendaristice.

În maximum 7 zile calendaristice de la publicarea rezultatului evaluării se semnează contractul de finanțare. Cheltuielile pentru care se solicită finanțare se pot efectua între data semnării contractului de finanțare nerambursabilă și data finalizării ultimei activități specifice din perioada de implementare a proiectului.


10 noiembrie

Data limită pentru depunerea notificărilor de modificare a bugetului pentru proiectele care nu au toate activitățile specifice în luna decembrie 2026


21 noiembrie

Data limită de înscriere (considerând că bugetul alocat nu se consumă până atunci).


24 noiembrie

Data limită pentru depunerea decontului final pentru proiectele care nu au toate activitățile specifice în luna decembrie 2026


9 decembrie

Data limită pentru depunerea notificărilor de modificare a bugetului pentru proiectele care au toate activitățile specifice în luna decembrie 2026


23 decembrie

Data limită pentru depunerea decontului final pentru proiectele care au toate activitățile specifice în luna decembrie 2026


Comisia de evaluare

Selecția proiectelor culturale se realizează de către comisii alcătuite din reprezentanți ai Centrului de Proiecte cu experiență în domeniul cultural și/sau responsabilități privind derularea programelor de finanțare și specialiști în managementul și/sau evaluarea proiectelor culturale, în domeniile pentru care se organizează sesiunea de selecție.


Ești pregătit să aplici la finanțare?

Înainte de a completa formularul de aplicație, asigură-te că ai citit Anunțul și Ghidul solicitantului.


Aplică acum
Ai nevoie de îndrumare?

Sună la +40787.287.100 și programează o întâlnire sau scrie-i lui Ștefan:


Ștefan Mihai Iancu
Coordonator programe de finanțare
stefan.iancu@centruldeproiecte.ro
Este utilă această pagină?