Programul de finanțare se adresează proiectelor care atrag un public numeros local, național și internațional, sunt dezvoltate de organizații cu experiență dovedită în implementare, beneficiază de publicitate și promovare turistică sporite și reflectă prioritățile pentru cultură într-o perspectivă strategică.
„Repere în cultură 2023 își propune să recunoască valoarea unor proiecte de anvergură sau care adresează nevoi prioritare ale ecosistemului cultural. Excelența artistică, impactul dovedit în timp al proiectului cultural și punerea în valoare a resurselor locale reprezintă principalele coordonate ale acestui program de finanțare”, a spus Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte.
Programul de finanțare se adresează persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale/familiale, societăților comerciale sau persoanelor juridice de drept privat ori public, cu excepția persoanelor juridice de drept public aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara.
Procesul de înscriere, evaluare și contractare este continuu, până la epuizarea bugetului total alocat. Înscrierea ofertelor culturale se desfășoară pe pagina Repere în cultură 2023. Aici găsiți și toate documentele necesare acestui program de finanțare.