Centrul de Proiecte
Timișoara
Comunicate
25 aprilie 2024

Energia Capitalei Europene a Culturii continuă la nesfârșit

Anul 2024 va aduce timișorenilor o agendă foarte bogată de evenimente dintre cele mai variate: spectacole, ateliere, proiecțiii, festivaluri, expozitii, dezbateri, care vor completa agenda culturală a Timișoarei
Timișoara 2023 la nesfârșit/Adrian Anghel

Efervescența creativă a Programului Timișoara 2023 va fi continuată de cele 55 de proiecte finanțate cu 7.000.000 de lei de Ministerul Culturii, prin Centrul de Proiecte.

Capitala Europeană a Culturii nu a fost doar o serie de evenimente pentru Timișoara, ci a fost și rămâne un proiect strategic prin care ne asigurăm că vom păstra bazele economice și pe cele ale prosperității noastre. Doar într-un oraș creativ, în care oamenii au ce să facă în timpul lor liber, există o bază bună pentru activitate economică pe termen lung. De aceea continuăm să investim în proiecte care transformă întreg orașul într-un spațiu cultural în care deschidem locuri pentru întâlnire, pentru a interacționa cu alți oameni, pentru a deveni parte a unei comunități.

– Dominic Fritz, primarul Municipiului Timișoara

 

Am primit 94 de aplicații extrem de valoroase la programul Legacy Timișoara 2023, iar numărul mare ne arată calitatea excepțională a moștenirii Capitalei Europene a Culturii.

– Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte

 

După soluționarea contestațiilor, șapte proiecte au completat lista proiectelor care vor primi finanțare în acest an, în programul Legacy Timișoara 2023. Programul a dat oportunitatea organizațiilor din ecosistemul Timișoara 2023, dar și inițiativelor culturale noi să îmbogățească programul Timișoara 2023 extins.

Diversitatea culturală locală, care a făcut orașul Timișoara atât de efervescent în anul 2023, creșterea participării unui public internațional la evenimentele din Timișoara, creșterea participării publicului la evenimentele care se vor desfășura în anul 2024 în alte locuri decât cele consacrate din centrul istoric, sunt parte dintre obiectivele specifice vizate de programul Legacy Timișoara 2023.

 


Distribuie

Contact Presă

Anderka-Maria Iancea
Comunicare și relații publice
comunicare@centruldeproiecte.ro
+40711.931.123
Este utilă această pagină?