Centrul de Proiecte
Timișoara
Comunicate
29 ianuarie 2024

28 de proiecte primesc finanțare de 2.000.000 de lei, prin programul Power Station+ | Școli creative

28 de proiecte vor fi implementate pe parcursul anului 2024, în școlile timișorene, în cadrul programului „Power Station+ | Școli creative”, program finanțat de Ministerul Culturii, prin Centrul de Proiecte Timișoara. Valoarea totală a celor 28 de proiecte care au fost notate de către comisia de evaluare și selecție cu punctajul necesar pentru a fi declarate admise, este de 2.000.000 lei.
Atelier pentru copii „Nature, migration, and me” – Asociația Prin Banat, în cadrul „Timișoara 2023. Celebrarea orașului” (6-8 octombrie 2023) | Foto: Seba Tătaru

„După un an plin precum 2023, care a adus Timișoarei peste 2.000 de evenimente organizate de peste 800 de organizații românești și internaționale, majoritar finanțate de finanțat de Ministerul Culturii, prin Centrul de Proiecte, anul acesta ne continuăm menirea de schimbare în bine a comunității locale. Ne bucurăm foarte mult să anunțăm proiectele care anul acesta, cu un buget de două milioane de lei, acordat de Ministerul Culturii, prin Centrul de Proiecte, vor contribui la schimbarea de paradigmă în școlile timișorene contribuind la conectarea elevilor și a specialiștilor din educație cu mediul cultural. Le mulțumesc pentru încredere tuturor celor 36 organizații sau persoane fizice autorizate care au aplicat pentru o finanțare în cadrul programului Power Station+ | Școli creative, mulțumesc comisiei de experți pentru munca depusă în evaluarea proiectelor și le doresc celor 28 de organizații câștigătoare mult succes, determinare și putere de muncă, în acest an.”

– Alexandra Maria Rigler, directoarea Centrului de Proiecte Timișoara 

Cele 17 proiecte din aria „Parteneriate creative” propun activități artistice și educativ-culturale care pornesc de la un parteneriat creativ între părți, în care inițiatorii colaborează în toate etapele și accesează resurse diverse pentru derularea activităților. 

Spații creative” (6 proiecte) creează oportunitatea de intervenții artistice sau adaptative în și asupra spațiilor școlare, respectiv desfășurarea de activități educative în afara școlii, în spații culturale.

Resurse creative” (5 proiecte) vizează  activități de formare, de dezvoltare de comunități profesionale și de resurse pentru educația culturală și integrarea artei în educație, dedicate cadrelor didactice. 

 

„Prin finanțările acordate în cadrul programului Power Station+ | Școli creative, Centrul de Proiecte creează oportunitatea de a dezvolta activitatea de mediere și educație culturală dobândită în cadrul programului Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii spre un public mai amplu și mai divers. Proiectele finanțate cresc publicul pentru cultură și pun în lumină valoarea creativității, a artelor și a patrimoniului ca resurse de învățare și de dezvoltare pentru comunitatea școlii. O punte solidă între instituțiile de cultură și școlile Timișoarei, între publicul tânăr și organizațiile culturale, este un obiectiv fundamental al acestui program.”

– Raluca Iacob, coordonatoare Power Station și monitorizare, evaluare rezultate și impact

Power Station+ | Școli creative este un program de finanțare nerambursabilă care extinde și consolidează Programul Cultural Național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”. Programul este derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, din sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Vezi rezultatele >>

 

 

 


Distribuie

Contact Presă

Anderka-Maria Iancea
Comunicare și relații publice
comunicare@centruldeproiecte.ro
+40711.931.123
Este utilă această pagină?