Centrul de Proiecte
Timișoara

Galeria Bastion 2 ocupă o suprafață de circa 400 mp, pe colțul Bastionului Maria Theresia, o parte din Cetatea Timișoarei care a supraviețuit până astăzi. Reabilitată, Galeria 2 poate găzdui expoziții, instalații artistice, spectacole și evenimente diverse.

Construit între anii 1730-1735, inițial denumit Ravelinul Depozitului de Proviant, Bastionul Maria Theresia și-a câștigat această denumire în jurul anilor 1744-1745, ca un omagiu reginei. Era destinat depozitării alimentelor. În anul 1716, după cucerirea Timișoarei de către habsburgi, Cetatea Timișoarei a fost refăcută în întregime în stil Vauban, între anii 1723-1765, suprafața acesteia mărindu-se de 10 ori. Trei centuri în formă de stea înconjurau spațiul interior al cetății, iar accesul se făcea prin 3 porți: Viena, Petrovaradin şi Transilvania.


Disponibilitate
29 aprilie – 31 mai
Suprafață totală
cca. 400 mp
Configurație
1 travee principală (100 mp) și 7 travee mici conectate
Acces
1 ușă de acces, a patra din stânga Bastionului
Finisaje
Pereții sunt din cărămidă, vopsiți cu vopsea lavabilă albă. Pardoseala este din granit bej, cu pietre decorative la baza pereților. Încăperea este dotată cu baie (2 bazine de toaletă, 3 chiuvete).
Sisteme de prindere
Simeze amenajate central, iluminate. Pentru pereții laterali prinderea se face direct pe perete, cu condiția ca acesta să fie adus la starea inițială, la finalul evenimentului.
Toalete
2
Încălzire
În pardoseală (în funcție de condițiile meteo)
Securitate
Sistem de alarmă cu senzor de mișcare
Iluminat
Spoturi
Curent
Da
WiFi
Da

Galerie foto

Rezervă spațiul
Înainte să completezi formularul asigură-te că ai citit regulamentul.
Aplică acum
Este utilă această pagină?