Proiectul Ziua Timișoarei la Szeged este derulat de către Asociația Bastion Varbastya din Timișoara în parteneriat cu două organizații din Ungaria - Eselyt a Szorvanynak și Szent Gellert Tarsasag, respectiv doi parteneri locali: Fundația Diaspora și Asociația pentru Valorile Maghiare din Banat. În cadrul proiectului va fi organizat un eveniment festiv la Szeged, unde vor fi prezentate 11 programe implementate în anul 2023, în cadrul Timișoara - Capitala Europeană a Culturii. Scopul este promovarea orașului prin prezentarea programelor și proiectelor realizate de comunitatea maghiară din Timișoara.
Szeged și Timișoara sunt orașe înfrățite. În anii 90, cele două orașe au colaborat și au avut o serie de inițiative inovatoare, de exemplu recunoașterea reciprocă a tichetelor de parcare, colaborarea între muzee prin emiterea de bilete recunoscute reciproc ș.a. Colaborările oficiale sunt foarte puține. La nivelul comunităților, legăturile se păstrează, fie pentru cumpărături, fie pentru obținerea unor servicii
(servicii medicale, folosirea aeroportului din Timișoara), fie pentru agrement sau participare la un eveniment cultural. În fiecare an în cadrul Zilelor Maghiare din Timișoara, există un stand care promovează atracțiile din Szeged și județul Csongrad. Proiectul propus se înscrie în această tradiție a unei bune vecinătăți și a schimburilor culturale. Scopul organizatorilor fiind ca, prin intermediul manifestărilor culturale care vor avea loc în cadrul proiectului, legăturile culturale între comunități să se consolideze.
Asociația Bastion Varbastya a fost înființată în 2016, cu scopul de a susține și a populariza valorile culturale ale minorităților etnice din Banat, în special cele ale minorității maghiare precum și promovarea dialogului intercultural. Unul din obiectivele principale este organizarea Zilelor Culturale Maghiare din Timișoara. Membrii fondatori ai asociației sunt persoane fizice, reprezentanți ai ONG-urilor, ai instituțiilor culturale, educaționale și politice din Timișoara. Președintele organizației este Tamás Péter, consulul onorific al Ungariei la Timișoara. Începând din 2016, Asociația Bastion a organizat 8 ediții ale Zilelor Culturale Maghiare din Timișoara. Începând din anul 2018 Asociația dispune de propriul club unde organizează o serie de activități culturale: prezentări de cărți, întâlniri literale, spectacole de teatru de cameră, seri de jocuri de societate, evenimente pentru tineri și copii. În luna februarie 2022, Asociația a achiziționat Casa Maghiară, imobilul situat în Timișoara, B-dul Revoluției din 1989 nr. 8, care se dorește a deveni un centru cultural și centru ONG. Asociația a organizat deja și Turul ciclist cultural Bartok, eveniment sportiv și de promovare transfrontalieră, prin parcurgerea unei rute de două zile cu un grup de bicicliști pe traseul Timișoara-Szeged-Timișoara, în cadrul cărora am realizat deja promovarea Timișoarei în afara țării.