Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2022

Ziua persoanelor vârstnice

Perioada
octombrie 2022
Suma solicitată
20.000 lei

Proiectul propune un program artistic dedicat persoanelor vârstnice. Asociația Culturală a Persoanelor Vârstnice organizează programul artistic - concert de cor si de poezie, având sprijinul Casei de Cultură a Municipiului Timisoara în ceea ce privește orchestra si dansatori, iar locul de desfășurare, sala Filarmonicii Banatul. Scopul proiectului este de a marca Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice care se celebrează pe 1 octombrie. 

Asociația Culturală a Seniorilor din Municipiul Timișoara este o organizație non-guvernamentală având ca scop principal desfășurarea de activități culturale racordate la agenda culturală a orașului. Organizația are o experienta de 14 ani în zona activităților social-culturale ale urbei noastre. Scopul principal este desfășurarea de activități culturare, de natură civică, umanitară, ecologică, astfel că membrii asociației și cei cărora li se adresează activitățile propuse să fie activi și racordați la societate, la comunitate. 

Activitățile culturale organizate s-au desfășurat și în cartiere (Memoriile Cetății). Toate activitățle desfășurate și cele viitoare acoperă întreaga gamă de nevoie culturale ale persoanelor vârstinice. Statutul asociației prevede în mod explicit organziarea de activități culturale, de implicare socială și culturală în viața socială a comunității. 


Distribuie
Este utilă această pagină?