Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură

where.lost | One man show

Perioada
iunie-noiembrie 2024
Valoarea bursei
19.500 lei

Zona de interes al lui Dominik Mario Iabloncic este performativul, creațiile la intersecția dansului cu arta vizuală, muzicală și cea teatrală. Un element important în căutările artistice, după cum mărturisește, îl reprezintă experimentul ca metodă de lucru. În cadrul Bursei Energie!, Dominik Mario Iabloncic propune un laborator de creație, pe parcursul căruia să genereze cercetare artistică și finalitatea - un produs cultural. Își propune o dezvoltare multidisciplinară - regia, coregrafia și interpretarea, cât și dramaturgia și atmosfera sonoră a performance-ului, astfel că în cadrul bursei va aprofunda în special dramaturgia și atmosfera sonoră a performance-ului, fiind prima dată când va realiza de unul singur cele două. Proiectul continuă un proces început în urmă cu 2 ani,  când a avut idea acestui performance, făcând cercetare, adunând materiale, începând încă de atunci să lucreze la text. Un proces la care a lucrat fragmentat tocmai din cauza lipsei de timp și a proiectelor suprapuse. După cum mărturisește, bursa îi va oferi timpul necesar concentrării exclusiv pe coagularea performance-ului.

Dominik Mario Iabloncic propune un one-man show despre relațiile co-dependente și cum acestea au posibilitatea să se transforme în forme sănătoase de relaționare. Performance va urmărește un întreg parcurs, de la autodistrugere și obiceiuri dăunătoare, la acceptare și maturizare emoțională. Una dintre cele mai importante subteme pe care le va îngloba în concept va fi reprezentarea unui personaj gay, o reprezentare simplă, rar întâlnită în peisajul teatral din Romania, care adesea adoptă aceste reprezentări într-un mod denaturat, cu scopul de a potența priza la public. Se declară interesat de normalitate, de viața de zi cu zi care să îi ofere publicului din afara comunității lgbt+ posibilitatea de a empatiza cu această comunitate, cu personajul. Dominik Mario Iabloncic va construi un performance extrem de personal, bazat pe experiențele sale de viață, ”ușor alterat de părerile persoanelor cu care am relaționat în episoadele pe care le voi pune în discuție. Menționez aici această alterare deoarece nu doresc un performance one-sided, ci mă interesează mai mult o imagine de ansamblu decât expunerea unor nemulțumiri”.

Dominik Mario Iabloncic este legat încă din copilărie de muzică, inserând-o în toate proiectele, fiind parte din viața sa. Este o fire pasionată și încearcă să învățe cât mai multe despre teatru, dans, artele media și cele conceptuale. Se declară sedus de tot ce este nou. Pentru Dominik Mario Iabloncic,  interdisciplinaritatea este o necesitate. Cel mai important lucru în orice proiect la care lucrează este crearea unui spațiu sigur, unde nimic nu este greșit, și a unui sistem de valori colective asemănătoare cu cele ale unei familii. Încercă să asimileze cât mai multă informație, provocându-și creativitatea încă din primii ani de studiu în mai multe proiecte universitare, mai apoi activând ca asistent de regie în proiecte semnate de Leta Popescu, Raul Coldea și Petro Ionescu, produse de Reactor de creație și experiment. Două dintre cele mai importante proiecte au fost montarea A Duquesa de Malfi de la Teatro Nacional Dona Maria II din Lisabona, proiect realizat pe perioada unei mobilități Erasmus la Escola Superior de Teatro e Cinema Lisboa, și Memoriile unui Lolo, realizat în cadrul rezidenței Fresh Start - Reactor de creație și experiment. A semnat regia spectacolelor de operă Tre minuti (bazat pe opera La bohème) și Labirintul erorilor (bazat pe opera Bastien und Bastienne). După terminarea studiilor, a început să activeze în zona performance-ului cu 404: noise, performance prezent în stagiunea NON Centru de Arte Performative, dar și în cadrul unor festivaluri de gen din țară.


Distribuie
Este utilă această pagină?