Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură

Toate-s vechi? Cum au căpătat un nou suflu clădiri și spații prăfuite din Timișoara

Organizator
Otilia Galescu
Perioada
iunie-noiembrie 2024
Valoarea bursei
19.500 lei

Subiectul pe care Otilia Galescu se va concentra în cadrul Bursei Energie! este un inventar al spațiilor care au devenit, temporar sau definitiv, gazda unor evenimente culturale în Timișoara, fie în perioada premergătoare anului de capitală culturală europeană, fie pe durata acestuia, dar și ulterior. Pentru Otilia Galescu, discuția este importantă, mai ales în contextul în care a fost invocată, de nenumărate ori, lipsa unor spații potrivite pentru organizarea de expoziții, spectacole, performance-uri sau concerte. În anul 2023, în Timișoara au avut loc evenimente cu priză la public, desfășurate în locuri în care, nu cu foarte mult timp în urmă, era de greu de imaginat. Într-un fost depou de tramvaie au avut loc târguri de slow food sau fanzine, dar și concert de muzică electronică. Într-o fostă alimentară în cartierul Fabric, s-au desfășurat mai multe evenimente. Într-un fost spațiu destinate armatei, care a găzduit, de-a lungul timpului, expoziții de artă contemporană care au stârnit deopotrivă admirație și controverse. O fostă uzină de apă a devenit unul dintre cele mai vii spații culturale al Timișoarei.

Toate aceste transformări s-au întâmplat pentru că proprietarii spațiilor respective, în mare parte nefolosite înainte de convertire, au înțeles cât este de important ca acestea să fie integrate în comunitate. Pentru Otilia Galescu, o „radiografie” jurnalistică a acestui proces ar fi oportună, pentru a consemna felul în care orașul și locuitorii înțeleg să se adapteze la nevoile comunității, dar și pentru ca, în viitor, cei care vor avea curiozitatea să caute istorii și povești ale Timișoarei să poată înțelege mai bine felul în care, la un moment dat, va arăta orașul. Otilia Galescu va intenționa să intervieveze cât mai mulți dintre proprietarii unor astfel de spații, să consemneze motivațiile pentru care au decis să dea undă verde unor transformări pe alocuri radicale. Toate aceste le va integra într-un peisaj mai larg, care să includă și istoria locurilor (când au fost construite imobilele, care a fost destinația lor inițială, prin ce alte transformări au mai trecut de-a lungul timpului etc), ceea ce presupune și o documentare suplimentară  Reportajele vor fi însoțite de fotografii reprezentative, actuale și, acolo unde acest lucru este posibil, de arhivă.

Reportajele rezultate în urma acestei cercetări în teren, desfășurată pe durata acestui an, vor fi publicate integral pe site-ul de știri www.stiridetimisoara.ro, dar și într-o broșură în format digital care va fi pusă la dispoziția oricui este interesat de această temă. De asemenea, o parte din aceste reportaje vor fi realizate și în format audio, pentru difuzare pe postul de radio RFI România, fiind ulterior publicate și pe site-ul RFI România. Care dintre aceste reportaje și momentul în care vor fi ele difuzate urmează să fie stabilit pe parcursul derulării bursei de creație, în funcție de discuțiile cu realizatorii emisiunilor respective. Materialele vor scoate în evidență transformările prin care au trecut aceste spații culturale, felul în care s-a desfășurat conversia lor, dar și motivația care a stat la baza luării unor astfel de decizii de transformare, definitivă sau parțială. Activitățile culturale desfășurate deja în aceste spații, înainte, în timpul și după anul de Capitală culturală europeană al Timișoarei, cu provocările și problemele întâmpinate pe durata derulării acestora.  Orașul se schimbă într-un ritm alert, iar memoria lui trebuie păstrată, cu bune și rele, pentru anii și generațiile care vin.

Otilia Galescu declară că a devenit jurnalist din întâmplare, pentru că, deși absolvisese o facultate de profil, nu-și dorea neapărat să o și profeseze. Și-a spus că ar trebui totuși să încerce. În prezent se împlinesc 25 de ani de când am zis că voi fac asta doar temporar, timp în care am lucrat pentru publicații locale și naționale. Otilia Galescu consideră că a avut noroc de oameni de la care a avut ce să învețe, dar și de oameni care au avut încredere în ea. A descoperit radioul și este de aproape cinci ani corespondent RFI România. Crede, în același timp, că fiecare lucru are un timp al lui. Declară că îi plac oamenii și locurile lor și îi place să spună și altora poveștile lor, bune sau rele. Ar dori să aibă mai mult timp să facă asta, dincolo de rutina și derizoriul în care goana după clickuri a dus profesia de jurnalist. Cu toate acestea, crede că lumea e frumoasă, doar că am devenit prea ocupați să mai avem timp să ne uităm în jur. Pentru Otilia Galescu funcționează ceea ce spunea Hamlet în piesa lui Shakespeare și anume „în sine, nimic nu e bun sau rău, ci numai închipuirea noastră îl face să fie”.


Distribuie
Este utilă această pagină?