CS One Move are ca misiune dezvoltarea și promovarea escaladei sportive în Timisoara, ca sport de masa, dar și ca sport de performanță. Cu sprijinul acestui program vom implementa un număr de activități interconectate cu impact atât pentru sportivii amatori și profesioniști, cât și pentru publicul larg. În jurul sălii de cățărat One Move s-a dezvoltat o comunitate de oameni pasionați de bouldering și escaladă care simțeau nevoia să aparțină unui club, cu scopul de a susține și promova aceste sporturi. Acest parcurs a început în 2008.
Sub îndrumarea instructorilor One Move, interesul pentru acest sport a crescut în Timișoara — de la copii care practicau ocazional boulderingul și escalada, la un număr tot mai mare de copii interesați și cu o prezență constantă la antrenamente. Motivați, antrenați, rezultatele copiilor au fost tot mai bune, culminând cu 16 medalii la Campionatul Național de Escalada din 2021 și la Cupa României de Bouldering 2021 . Pentru acești copii era nevoie de un club sportiv care să-i formeze, să-i susțină în drumul spre performanță și totodată să le ofere o identitate sportivă. Din această nevoie a fost înființat în 2021 Club Sportiv One Move. Relativ tânăr conform actelor de înființare, clubul sportiv are deja o experiență notabilă prin membrii săi ( instructori/sportivi, membrii asociați), prin baza sportivă pe care a dezvoltat-o, dar și comunitatea sportivă care s-a alăturat și este implicată constant.
De la înființare, CS One Move desfășoară o activitate intensă - concursuri de escaladă și bouldering seniori, competiții pentru copii și juniori, participări la campionate naționale și Cupa României la bouldering, concursuri la stâncă - outdoor, Băile Herculane, Cheile Nerei, tabere de escaladă pentru copii. Practicarea sportului în general trebuie să devină un deziderat și parte din viața noastră pentru combaterea sedentarismului, creșterea calității vieții. Popularizarea escaladei în Timișoara către un număr tot mai mare de cetățeni, cât mai divers ca vârstă, sex, ocupație, și apartenență socială, familiarizarea cu acest sport. Prezența panoului de escaladă mobil în parcuri va atrage și va stimula cetățenii spre practicarea activităților sportive.