Centrul de Proiecte
Timișoara
Sport
Sesiunea 2023

Timișoara la înălțime continuă!

Perioada
iunie-octombrie 2023
Suma solicitată
124.995 lei

One Move are drept scop promovarea escaladei sportive în Timișoara, atât ca sport de masă cât și ca sport de performanță. Prin proiectul Timișoara la înălțime continuă!, cei de la One Move își propun să schimbe percepția asupra acestui sport, ca fiind sport de nișă. Practicarea sportului în general, trebuie să devină un deziderat, pentru combaterea sedentarismul, și în cele in urmă să crească calitatea vieții. Obiectivele proiectului sunt popularizarea escaladei în Timișoara astfel încât un număr tot mai mare de cetățeni, cât mai divers ca vârstă, sex, ocupație, și apartenență socială, care să se familiarizeze cu acest sport și să-l integreze în viața lor. Prezența panoului de escaladă mobil în spațiile publice și la evenimente va atrage și va stimula spre practicarea activităților sportive.

Escalada este cunoscută ca sport al echilibrului, care ajută în procese cognitive, tehnici de concentrare și anduranță, fapt ce aduce un sprijin important celor care îl practică. În cadrul proiectului, va fi pregătit lotul de copii pentru Cupa României la bouldering octombrie 2023. One Move are una dintre cele mai bune echipe de copii din țară, fapt demonstrat de cele 95 de medalii pe care echipa de copii & juniori le-a obținut în 2022(33 loculuI I, 32 locul II, 30  locul III). De asemenea, participarea cu lotul de copii la un cantonament de o săptămână la Brașov, cel mai important și cu traditie centru din țară pentru escalada si bouldering. Cantonamentul va constitui un schimb de experiență cu sportivii și antrenorii care frecventează bazele sportive și se va încheia cu participarea primei etape a Cupei României la Bouldering, de la Sfântul Gheorghe, în luna septembrie. Organizarea competiției naționale Cupa României pentru copii & juniori, în Timișoara se va realiza în octombrie 2023, precum și organizarea, convenită cu Federația Română de Alpinism și Escaladă, ca CS One Move, celei de-a II-a etapă a Cupei României la bouldering (escalada bloc) pentru copii & juniori.

One Move s-a înființat în anul 2008 și de atunci a construit o comunitate de oameni pasionați de bouldering și escaladă. Sub îndrumarea instructorilor One Move, interesul pentru acest sport a crescut în Timișoara - de la copii care practicau ocazional boulderingul și escalada, la un număr tot mai mare de copii interesați și cu o prezență constantă la antrenamente. Motivați, antrenați, rezultatele copiilor au fost tot mai bune, culminând cu 16 medalii la Campionatul Național de Escalada din 2021 și la Cupa României de Bouldering 2021 . Pentru acești copii era nevoie de un club sportiv care să-i formeze, să-i susțină în drumul spre performanță și totodată să le ofere o identitate sportivă. Din această nevoie a fost înființat în 2021 CS One Move. Relativ tânăr conform actelor de înființare, clubul sportiv are o experiență îndelungată prin membrii săi (instructori/sportivi, membrii asociați), prin baza sportivă pe care a dezvoltat-o și comunitatea sportivă care s-a alăturat și este implicată constant. De la înființare, CS One Move desfășoară o activitate intensă: concursuri de escaladă și bouldering seniori; competiții pentru copii și juniori; participări la campionate naționale și Cupa României la bouldering; concursuri la stâncă, tabere de escaladă pentru copii ș.a.


Distribuie
Este utilă această pagină?