Centrul de Proiecte
Timișoara
Sport
Sesiunea 2022

Timișoara la înălțime!

Perioada
iunie - octombrie 2022
Suma solicitată
120.000 lei

CS One Move are ca misiune dezvoltarea și promovarea escaladei sportive în Timisoara, ca sport de  masa, dar și ca sport de performanță.  Cu sprijinul acestui program  vom implementa un număr de  activități interconectate cu impact atât pentru sportivii amatori și profesioniști, cât și pentru  publicul larg. În jurul sălii de cățărat One Move s-a dezvoltat o comunitate de oameni pasionați de bouldering și  escaladă care simțeau nevoia să aparțină unui club, cu scopul de a susține și promova aceste  sporturi. Acest parcurs a început în 2008. 

Sub îndrumarea instructorilor One Move, interesul pentru acest sport a crescut în Timișoara — de la copii care practicau ocazional boulderingul și escalada, la un număr tot mai mare de copii  interesați și cu o prezență constantă la antrenamente. Motivați, antrenați, rezultatele copiilor au  fost tot mai bune, culminând cu 16 medalii la Campionatul Național de Escalada din 2021 și la Cupa României de Bouldering 2021 . Pentru acești copii era nevoie de  un club sportiv care să-i  formeze, să-i susțină în drumul spre performanță și totodată să le ofere o identitate sportivă. Din  această nevoie a fost înființat în 2021 Club Sportiv One Move. Relativ tânăr conform actelor de  înființare, clubul sportiv are deja o experiență notabilă prin membrii săi ( instructori/sportivi,  membrii asociați), prin baza sportivă pe care a dezvoltat-o, dar și comunitatea sportivă  care s-a alăturat și este implicată constant. 

De la înființare, CS One Move desfășoară o activitate intensă - concursuri de escaladă și  bouldering  seniori, competiții pentru copii și juniori, participări la campionate naționale și Cupa României la  bouldering, concursuri la stâncă - outdoor, Băile Herculane, Cheile Nerei, tabere de escaladă  pentru copii. Practicarea sportului în general trebuie să devină un deziderat și parte din viața noastră pentru combaterea  sedentarismului, creșterea calității vieții.  Popularizarea escaladei în Timișoara către un număr tot mai mare de cetățeni, cât mai divers  ca vârstă, sex, ocupație, și apartenență socială, familiarizarea cu acest sport. Prezența panoului de escaladă mobil în parcuri va atrage și va stimula cetățenii  spre practicarea activităților sportive. 


Distribuie
Este utilă această pagină?