Centrul de Proiecte
Timișoara
Comunitate
Sesiunea 2023

Superhumans | Încredere în comunitate

Perioada
1 septembrie-27 noiembrie 2023
Suma solicitată
40.000 lei

Proiectul Superhumans | Încredere în comunitate propune aducerea în atenția comunității timișorene a subiectului sănătății mintale prin organizarea de evenimente, întâlniri și intervenții în spațiul public. Organizatorii își propun ca prin seria de evenimente și intervenții în spațiul public să ajute cât mai mulți oameni să capete încredere atât în forțele proprii, cât și în societatea din care fac parte. Seria de evenimente și ateliere au ca scop dezvoltarea personală și profesională a participanților care să își învețe astfel cum să își folosească vocea pentru a-și apăra drepturile și a contribui la o lume mai bună. Pe durata celor două luni și jumătate, se vor organiza conferințe de psiho-educație, întâlniri comunitare de brainstorming și dezbatere, ateliere de scriere creativă, implicare civică și public speaking și întâlnire inter-generațională.

Superhumans Romania își dorește să ofere sprijin comunității locale și să crească nivelul de conștientizare a importanței sănătății mintale. Au început în mediul online prin postări educative, iar la scurt timp au remarcat un interes foarte mare
față de subiectele propuse. În ultimii ani, au depășit 2,9 milioane reach pe Facebook. Din 2022, Superhumans Romania organizează evenimente gratuite pentru publicul larg. Superhumans Romania contribuie la mediul local prin consolidarea unei comunități de oameni empatici, solidari și informați cu privire la importanța îngrijirii sănătății mintale. Superhumans Romania își propun să încurajeze implicarea în societate a participanților și pregătirea lor pentru provocările de zi cu zi, dar și orientarea organizației către activități intergeneraționale.


Distribuie
Este utilă această pagină?