Centrul de Proiecte
Timișoara
Sport
Sesiunea 2022

Sportul Universitar UVT – Competiții și Comunitate

Perioada
iunie - octombrie 2022
Suma solicitată
120.000 lei

Sportul Universitar UVT – Activ în Competiții și Comunitate oferă un cadru pentru ca juniorii și tinerii Timișoarei să poată participa în competiții în Timișoara la ramurile de sport handbal, volei, badminton, baschet 3x3 și șah, dar și sprijinirea secțiilor Handbal, Baschet 3x3 și Volei pePlajă pentru participarea în campionatele naționale. Scopul este promovarea sportului timișorean la nivel național, creșterea implicării comunității în sportul universitar și al sportului universitar în viața comunității, promovarea voluntariatului sportiv și contribuirea la creșterea unor viitori specialiști în domeniul sportului, - specializarea antrenorilor de handbal - copii, promovarea sportului ca mod de viață în rândul copiilor și tinerilor, creșterea bazei de selecție și legitimarea unor sportivi noi, oferirea de modele pentru copiii și tinerii Timișoarei.

Sporturile prezente în program sunt cu mare tradiție în Timișoara. Este inclus și baschetul 3x3, o disciplină mai nouă, cu priză la tineri și prezentă în programul olimpic de la Tokyo. Vom organiza turnee de handbal, volei, badminton, șah și baschet 3x3. Sporturile propuse prin proiect sunt atât individuale, cât și de echipă și sunt accesibile atât fetelor, cât și băieților. Cu ajutorul sportivilor legitimați la CSU UVT vom oferi copiilor modele de urmat în sport și în viață prin organizarea unor întâlniri relevante. Participarea în campionatele naționale de baschet 3x3 și volei pe plajă urmărește reprezentarea Timișoarei la nivel național și implicarea în competiții a unor studenți-sportivi nou legitimați care să dobândească experiență alături de sportivii actuali ai clubului. Voluntariatul sportiv la nivel de cluburi sportive nu este un domeniu foarte dezvoltat și prin program facem următorii pași înspre a deveni o organizație deschisă spre voluntariat. 

Clubul Sportiv Universitar Universitatea de Vest din Timișoara (CSU – UVT) a fost înființat în anul 2015. Clubul are active 12 secții sportive (Aeronautică, Atletism, Arte Marțiale, Badminton, Baschet 3x3, Ciclism, Fotbal, Handbal, Lupte, Șah, Volei, Volei pe Plajă), obținând rezultate notabile. Peste 200 sportivi sunt legitimați în cadrul clubului. Clubul Sportiv Universitar Universitatea de Vest din Timișoara promovează cu prioritate disciplinele, ramurile și probele sportive cuprinse în programul Jocurilor Olimpice, preponderent la categoriile de vârstă tineret și seniori, valorificând potențialul sportiv al elevilor și studenților în planul consolidării prestigiului Banatului la nivel național și internațional. 


Distribuie
Este utilă această pagină?