Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2022-2023

Power Transformer

Organizator
Miki Velciov
Perioada
decembrie 2022 – iunie 2023
Valoarea bursei
12.500 lei

„Canalul Bega reprezintă cea mai importantă lucrare hidrografică din patrimoniul Timișoarei, realizată, în  1728, în scopul de a asana zonele mlăștinoase și de a eradica malaria din zonă. Crearea acestui canal a  permis apariția cartierelor meșteșugărești care aveau să constituie baza dezvoltării urbanistice și industriale  a orașului. Ulterior, Canalul Bega a fost folosit pentru transportul de mărfuri în scop comercial către Europa. Este considerat cel mai vechi canal navigabil de pe teritoriul României, fiind folosit până in zilele noastre  pentru transportul public.  

Proiectul propus în cadrul bursei Energie! se încadrează într-o tipologie de tip site-specific, locul ales fiind  plasat pe luciul apei canalului Bega în imediata apropiere a Hidrocentralei, o construcție de patrimoniu cu o  valoare arhitecturală deosebită. Această legătură strânsă cu locația are menirea de a capta  atenția asupra  spațiului de manifestare, de a transmite un mesaj cu privire la importanța protejării acestui patrimoniul. Lucrarea se încarcă astfel cu semnificația locului, dar mai mult decât atât, aceasta se încarcă cu energia  provenită de la curenții apei. Practic, forma plastică ajunge să capete contur și fie determinată funcțional  printr-o legătură indisolubilă cu activitatea turbinelor Uzinei de Apă de a transforma un element natural,  apa, în energie electrică, un proces tehnologic care devine cu atât mai important în condițiile crizei  energetice actuale.  

Oportunitatea bursei Energie! va consta în realizarea unui proiect nou într-o locație inedită, contribuind la  promovarea patrimoniului urban în contextul Timișoarei 2023 – Capitală Europeană a Culturii. De  asemenea, va crea oportunitatea de a face un studiu asupra materialelor, a tehnicilor necesare realizării  obiectului, dar și asupra echipamentelor dedicate instalării și dezinstalării. Astfel încât, proiectul va constitui  o provocare pentru experiența proprie raportată la dimensiunea tehnică a lucrării care mă va ajuta să cree z noi repere în opera mea și mă ajuta va ajuta cu siguranță la imaginea mea ca artist. Proiectul va mai contribui la generarea unor colaborări cu specialiștii Uzinei de Apă și Apele Române  Timișoara, cu studenții de la Facultatea de Hidrotehnică pe care doresc să-i implic, cu studenții de la  Facultatea de Arte în scopul împărtășirii unor practici interdisciplinare. Publicul larg va fi implicat sub  diverse forme de mediere culturală pentru a cunoaște demersurile mele artistice și a aprofunda istoria  locului în contextul problemelor societății contemporane, care implică o reală criză energetică și nu numai.” 

 

Miki Velciov este absolvent al secției de pictură a Facultății de Arte și Design din Timișoara, Miki Velciov lucrează la interferența dintre pictură, obiect, instalație, intervenții în natură și land art. Opera sa se leagă de experiențele proprii. A început prin a studia elementele primordiale ale naturii, cum ar fi apa, aerul, dar în special pământul, o materie pe care a cultivat-o încă din copilărie alături de familie. Lucrările sale devin o adevărată radiografie a straturilor ascunse ale pământului care dezvăluie fragilitatea diverselor forme de viață, a așa-ziselor creaturi fără sens, insecte, microorganisme sau plante.

În același timp, proiecte precum One cubic meter of life (2015), In Terra Pax (2016) sau Self Defence (2020) depășesc dimensiunea pur materială a pământului, abordând-o prin prisma aspectelor sociale și politice contemporane, context in care se pierde echilibrul dintre om și natură prin exploatarea excesivă a resurselor. Intervențiile sale în natură capătă de cele mai multe ori un caracter critic, relevând probleme care ne afectează deja la nivel global.

În ultimii ani, Miki Velciov a devenit cunoscut pentru instalațiile sale cu punct de vedere privilegiat, precum Hybrid (2021), Turgidum (2018) sau Triandra (2019), instalații care dezvăluie prin diverse forme de restrângere spațială iluzia controlului absolut și imposibilitatea perfecțiunii utopice a sistemelor de putere.


Distribuie
Este utilă această pagină?