Proiectul produs de Cristina Pîrvu pentru Bursa Energie! este o cercetare pentru un scurtmetraj animat, proiect deja început și de lungă durată. Artista va dezvolta materiale scrise și vizuale, necesare pentru a asigura viitoare fonduri de producție. Bazat într-o mică măsură pe o experiență personală, filmul explorează teme precum familia, lipsa comunicării și sănătate mentală. Povestea este centrată în jurul deteriorării relației dintre tată și fiica lui, provocată de un hoarding obsesiv al tatălui. Pe măsură ce problemele lui se agravează, este din ce în ce mai puțin receptiv la nevoile fiicei lui. Dificultățile din relația lor sunt dublate și de o degradare fizică a spațiului de locuit, care este invadat de cutii și devine claustrofobic. În final, casa lor se transformă într-un labirint înfricoșător format din rânduri interminabile de cutii suprapuse care pun în pericol viața fetiței.
”Labirintul este o alegorie pentru senzația de neputință pe care o simt persoanele ce suferă de boli mintale, blocate într-un cerc vicios, dar mai ales oamenii apropiați lor, care sunt martori ai degradării. Labirintul pare că este viu, se strânge și se modifică ca și cum ar anticipa orice mișcare, o amăgește și întărește senzația de spaimă a fetiței, care devine victimă indirectă a suferinței tatălui. Consider că tema este una relevantă în special în contextul societății românești în care în continuare este tabu să vorbești despre probleme de sănătate mentală”, declară Cristina Pîrvu. Există deja un scenariu și materiale grafice, filmul fiind în perioada de dezvoltare, fiind necesar în această fază să îmbunătățească și să rescrie scenariul. De asemenea, Cristina Pîrvu va produce mai multe schițe și concepte vizuale care să însoțească textul folosind tehnici digitale pentru accesibilitatea și versatilitatea lor. În cadrul bursei, Cristina Pîrvu va pregăti și o expoziție cu printuri, schițe inițiale originale, iar prezentarea va fi susținută cu material vizual și cu ajutorul unui proiector.
Proiectul și-a demonstrat deja potențialul, fiind selectat în cadrul mai multor ateliere de dezvoltare de film, printre care se numără SYAA în 2022 (Animest) și Pitch, please! în 2023 (Animest), la care a câștigat și premiul pitch-ului. Anul acesta, Cristina Pîrvu va participa, în luna iunie, la atelierul Rise and Shine la Zagreb, respectiv decembrie 2024 in Ljubljana. Există deja producători interesați și implicați în proiect: Safe Frame (RO) și Cola Animation (PT).
Cristina Pîrvu este ilustratoare și creatoare de animație, locuiește și lucrează în București. A urmat cursurile Universității de Arhitectură din București, însă și-a urmat pasiunea de a studia animație și ilustrație participând în anii de după facultate la diverse workshop-uri și cursuri de specialitate: Animation Worksheep, organizat de Animest în București. Pictoplasma Academy (in Berlin, organizat de festivalul Pictoplasma), SYAA (Animest), program dedicat regizoarelor aflate la început de carieră etc. Timp de 2 ani a dobândit experiență de lucru în cadrul câtorva studiouri de animație și lucrează ca freelancer din 2020. Printre proiectele la care a lucrat se numără videoclipuri pentru muzică, animații educaționale sau reclame pentru clienți locali și internaționali. În practica personală, explorează relația sa cu propria feminitate, emoțiile și relațiile interumane, căutând inspirație în viața de zi cu zi. Este membră a colectivului internațional de animație Cola Animation și lucrează la primul său scurtmetraj animat de autor.