Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2022-2023

La UVT, Cultura este Capitală

Perioada
ianuarie - noiembrie 2023
Suma solicitată
1.182.000 lei

La UVT, Cultura este Capitală va transforma Timișoara, în anul 2023, într-un oraș efervescent, deschis reflecției și gândirii critice, atât pentru localnici, cât și pentru vizitatori, prin puterea culturii de a inspira atitudini și de a mobiliza acțiuni care inspiră, plasând în relief lumina interioară a oamenilor.  Proiectul este propus de Fundația Universității de Vest Timișoara, reprezintă un instrument puternic de coeziune socială, de participare colectivă, de relaționare intergenerațională, de convivialitate, de schimbare de la obiceiurile zilnice și visele uitate, la bucuriile și fricile colective. Cultura înseamnă deopotrivă reflecție, dezbatere, dialog, cercetare, iar FUVT propune un program complex, interdisciplinar, interactiv, care să impulsioneze și să diversifice felul în care generăm idei, producem cunoaștere, dezbatem în spațiul public, reflectăm, găsim soluții punctuale la probleme ale comunității locale și nu numai. 

Programul La UVT, Cultura este Capitală construiește punți de legătură între comunitatea academică și societate, între limbajul aparent inaccesibil al științei și artei, între provocările comunității locale și potențialul centrelor de cercetare, între artiști, intelectuali, cercetători, studenți, elevi și restul comunității, prin organizarea unor serii de evenimente (dialoguri, dezbateri, conferințe, artist talks) care vor ținti spre felul în care o comunitate se raportează la trecut și la viitor prin intermediul coeziunii. În contextul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, Timișoara va fi mai mult decât un cadru pentru evenimente artistice, ci și un spațiu care dezvoltă atitudinea critică și cristalizează o voce ale cărei ecouri vor reverbera atât pe plan local, cât și peste hotare. 

În contextul Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, FUVT își propune să devină cea mai mare platformă  din Vestul țării în care se dezbat idei de interes pentru comunitatea locală și europeană, pentru ca  timișorenii și turiștii care vor vizita orașul să regăsească un spațiu intelectual, efervescent și critic, conectat  la comunitate și actualitate. Temele cadru în jurul cărora se se vor derula activitățile proiectului au ca reper concepte precum: conexiuni, interdependență, diversitate, respect reciproc, mozaicul cultural european,  memorie, tehnologie, viitor. Pentru a implementa acest demers sunt propuse evenimente în formate  variate, de tip artist talk, conferințe, dialog, dezbatere tip Oxford, think tank, cu invitați de prestigiu (e.g.  laureați ai premiului Nobel), în vederea unei mai bune conexiuni cu comunitatea, dar și cu mediul academic  și artistic național și internațional, respectiv, angajarea unui public divers (studenți, liceeni, membri ai  comunităților defavorizate etc.).  


Distribuie
Este utilă această pagină?