Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2023-2024

Interetnic Art 2024

Perioada
7 februarie-30 octombrie 2024
Suma solicitată
75.000 lei

Proiectul Interetnic Art 2024 este despre dezvoltarea emoțională prin artă a copiilor. Luni și marți ne vedem este activitatea recurentă a proiectului reunind cadre didactice, specialiștii Vivart, părinții și copiii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Constantin Pufan (în ziua de luni) și copiii Școlii Gimnaziale nr. 15 (în ziua de marți) pentru sesiunile săptămânale de art-terapie. Cea de-a doua componentă presupune o serie de activități care se desfășoară pe parcursul anului 2024.

Dezvoltarea emoțională prin artă a copiilor este principalul focus al proiectului Interetnic Art 2024. Un proces complex care aduce împreună o serie de factori care pot contribui la realizarea scopului propus. Centrul Vivart cu personal de specialitate (psihoterapeut, art-terapeut, ergo-terapeut), participarea copiilor, susținerea familiilor acestora, școala ca mediu și instituție de învățare, cadrele didactice ca suport de învățare, specialiști colaboratori și alte organizații care și-au arătat deschiderea în sprijinirea acestui proiect.

Proiectul este realizat de Asociația Vivart - Centrul de Art-terapie și Psihologie, fiind o  componentă importantă a centului.  de care au beneficiat, începând din anul 2011, elevii Școlii Gimnaziale nr.15 din Timișoara. Finanțarea pentru acest proiect a fost parțială, ocazională, pe perioade foarte scurte de timp și s-a făcut prin grija unor sponsori, sau părinți care au răspuns în funcție de posibilități, nevoilor identificate în cadrul proiectului.


Distribuie
Este utilă această pagină?