Gărâna Jazz Festival este cel mai important eveniment cultural din zona Banatului și cel mai mare festival de jazz din această parte a Europei. Pe scenele Gărâna Jazz Festival au cântat și vor cânta cei mai importanți artiști ai scenei mondiale, precum și toți marii artiști români de jazz. Ediția din 2023 va debuta cu o seară dedicată Poloniei. Alături de Marcin Pater Trio (laureați ai concursului Lazz Juniors din Polonia) vor mai evolua Marcin Wasilevski Trio, considerat unanim ca una din cele mai valoroase trupe europene, precum și Leszek Moszder, vedeta incontestabilă a Poloniei.
În a doua zi de festival, vor urca pe scena din Poiana Lupului Blazzaj (Timișoara, România), Austrian Syndicate (Austria), grup austriac condus de David Helbock, cel mai renumit artist austriac al momentului. Tot din Austria vine grupul Paul Zauner Q-Tet, cel mai important trombonist din Austria, muzician rutinat care a cântat cu mari vedete ale scenei americane cum este și Charlton Holmes cu care va cânta. Din Germania vor cânta Julian&Roman Wasefurt, un grup laureat al mai multor ediții ale Grammy-ului german. În a treia zi de festival, vor urca pe scena italienii de la Enzo Favata Q-Tet cu proiectul Crossing, JazzyBit (Timișoara, Romania), David Helbock&Camille Bertauld și supergrupul european Per Mathisen&Gunnar Hoff with Nguyen Le și Gary Husband, artiști legendari din Norvegia, Franța și Marea Britanie.
În a patra zi, vor cânta Sinikka Lagerland din Norvegia, Oded Tzur Trio din Israel, Rebekka Bakken Band din Norvegia, Michel Godard Trio din Franța și Dean Bowman Q-Tet (SUA, Serbia). În a cincea zi, vor cânta Daniel Herskedal Trio din Norvegia, cel mai proaspăt laureat al premiilor norvegiene de jazz. Tot din Norvegia, vor veni Side Effects, în care vor performa marile vedete Marius Neset, Thomas Stronen și Stian Carstensen.
Capul de afiș al festivalului il va reprezenta grupul lui Anouar Brahem, vedeta de prim rang a scenei mondiale, artist cu peste 30 de albume, realizate în mare parte la casa ECM. La Biserica romano-catolică din Văliug, scena dedicată experimentelor sonore și tinerelor talente în ascensiune, se va desfășura a 7-a ediție a Romanian Jazz Meeting, unde, în prezența unor directori de festivaluri și ziariști de specialitate din străinătate, vor evolua grupurile românești The 7th Sense, Marquis Noir, Răzvan Cipca Trio, Marta Popovici și alții. Pe lângă promovarea jazz-ului, la Gărâna sunt promovate (lansate) cele mai notabile apariții editoriale, sunt vernisate expoziții de grafică, pictură și fotografie, vor fi lansate CD-uri, DVD-uri si alte materiale muzicale pe diferite suporturi. Trupa de teatru independent AUALEU va susține un spectacol de teatru.
Pe toată durata festivalului, vor susține concerte 33 de grupuri din România, Franța, Austria, Germania, Norvegia, UK, Polonia, Italia, SUA și Serbia.