Festivalul PLAI este un eveniment ce prezintă diversitatea în toate formele ei ca mediator pentru a produce o învățare experiențială pentru toate categoriile de vârstă. Un eveniment multicultural, interdisciplinar organizat în întregime de către un grup de voluntari, încă de la prima ediție, ce a avut loc în anul 2006. PLAI a format generații de voluntari care acum au un impact semnificativ în comunitatea locală participând la o arie foarte largă de activități comunitare, iar majoritatea organizațiilor independente din Timișoara au în conducerea lor foști sau actuali voluntari PLAI. Festivalul are loc anual în Timișoara, la Muzeului Satului Bănățean.
Pentru ediția din 2022, PLAI va prioritiza activitățile și atelierele participative, cu scopul de a aduce mai aproape de public, creatorii și organizațiile locale culturale și sociale din Timișoara, acesta fiind un element cheie în conceptul evenimentului încă de la prima ediție. Activitățile și atelierele vor avea loc în cadrul unor arii de desfășurare special amenajate pentru a facilita comunicarea și interacțiunea. Participanții vor avea parte de reprezentații de teatru, proiecții de film, zonă dedicată copiilor (cu activități specifice, educationale sau sportive, teatru și filme pentru copii), zonă dedicată sportului pentru adulți, târguri de designeri, artizani și meșteșugari locali și regionali. În același timp, luând în considerare contextul de ateliere interactive precum colectarea selectivă a deșeurilor și cum pot fi utilizate creativ, cum se fac lumânări din uleiul alimentar utilizat, ateliere de storytelling sau scriere creativă, atelier de ilustrație și fotografie până la educație medicală, acordarea primului ajutor sau introducere în psihoterapie.
PLAI este prezentarea unui cadru larg a culturilor și contextelor din diferite părți ale lumii pentru a ajuta la înțelegerea, empatizarea, acceptarea diferențelor culturale și la înlăturarea stigmelor. Având în vedere contextul european actual provocat de conflictul militar din Ucraina, PLAI va continua să dedice o zonă specială fundațiilor și asociațiilor umanitare, care au ca activitate principală oferirea de asistență umanitară refugiaților din zone de conflict.