Festivalul Internațional de Poezie Ion Monoran omagiază Revoluția ca eveniment istoric, dar legată de Poezie, de literatură în general. Festivalul construiește o punte între trecut și viitor, scopul festivalului fiind acela de a rememora trecutul ca formă de înțelegere a lumii în care trăim, dar și de a fi o platformă pentru scriitorii tineri. Continuitatea și desfășurarea festivalului în aceeași perioadă a zilei istorice de 16 decembrie 1989 este esențială. Festivalul construiește un dialog între generații de scriitori, între diferite tipuri de public, dar și diferite abordări. Vor avea loc dezbateri, lansări de carte și sesiuni de spoken word în spațiul public. Poezia devine astfel un liant între culturi, comunități și oameni, oferind atât o perspectivă educațională (de educație civică și istorică), dar și una performativă, activă în spațiul public (prin dialog și lecturi publice).
Ca obiective ale festivalului sunt dezvoltarea spiritului civic în cadrul comunităților locale și naționale, importanța poeziei angajate în dezvoltarea patrimoniului cultural și dezvoltarea spiritului civic, dialoguri care să se concentreze pe situația actuală a poeziei tinere și rolul ei în a dezvolta spiritul civic în cadrul tinerilor, punerea în discuție a importanței moștenirii culturale a Revoluției din decembrie 1989. Important ca obiectiv este și facilitatea construirii identității colective locale și a întăririi sentimentului de apartenență, prezervarea caracterului multicultural și intercultural al Timișoarei și promovarea patrimoniului cultural local în toate dimensiunile sale, tangibile și intangibile. De asemenea, esențială este și promovarea literaturii contemporane și a poeziei în rândul elevilor prin organizarea unor serii de întâlniri cu scriitori în școli.
Festivalul Internațional de Poezie Ion Monoran 2024 va organiza o serie de activități literare și culturale menite să celebreze poezia și rolul poeziei/literaturii în spațiul public. Un moment important va avea loc în deschiderea festivalului când va fi acordat post-mortem titlul de membru PEN lui Ion Monoran, poet și revoluționar timișorean. Vor fi prezenți Ruxandra Cesereanu, Cosmin Perța, Viorel Marineasa, Marcel Tolcea, dar și alți scriitori. La Timișoara, vor fi prezente booktuber-ele Ruxandra Gîdei (4fără15) și Carla Boboc pentru a purta un dialog despre importanța aducerii poeziei în spațiul online și impactul pe care poezia îl poate avea asupra tinerilor în ceea ce privește nevoia de exprimare. Pe parcursul festivalului, publicul va putea participa la lecturi performative. Un alt eveniment important va fi SWORDS – Spoken Word Sessions, inițiat de scriitorul Cosmin Perța –, în care poezia se îmbină cu muzica și proiecțiile multimedia. Serile de poezie Comuna 30 vor aduce în fața publicului o serie de lecturi poetice susținute de autori contemporani, urmate de discuții despre latura performativă și cinematografică a poeziei. Festivalul va găzdui dialoguri despre poezie și revoluție în spații neconvenționale, precum un tramvai simbolic, și promovează tinerii poeți prin sesiuni de open mic, unde aceștia pot să își exprime liber creațiile. În penultima seară a festivalului, va fi acordat, pentru prima dată, Premiul Ion Monoran. Întâlnirile cu elevii și discuțiile despre rolul scriitorilor în Revoluția Română completează programul, subliniind impactul literaturii asupra generațiilor viitoare.
Asociația Culturală și Socială Ion Monoran a fost înființată în Timișoara în anul 2018 pentru a onora memoria poetului și revoluționarului timișorean Ion Monoran prin evenimente şi parteneriate culturale, educaționale, sociale, în vederea creșterii ofertei culturale și formativ-educative, concomitent cu sprijinirea persoanelor aflate în dificultate. Ion Monoran este unul dintre cei mai importanți poeți optzeciști, cea mai
recentă antologie a sa, Dragă poezie, a fost publicată în 2023 de Editura Humanitas. Totodată, Ion Monoran este revoluționarul care a oprit tramvaiele în 16 decembrie 1989 în Piața Maria, îndemnând lumea să se ridice împotriva regimului comunist. Începând cu a V-a ediție, Asociația Culturală și Socială Ion Monoran a devenit organizator al Festivalului Internațional de Poezie Ion Monoran, având parteneri Librăria independentă La Două Bufnițe și Comuna 30.