Proiectul este derulat de către Fundația Diaspora în parteneriat cu Asociația Bastion Varbastya din Timișoara. Locația din centrul Timișoarei se află într-o clădire realizată după planurile fostului arhitect-șef al orașului Szekely Laszlo. Acesta a ocupat această funcție între anii 1903 și 1922. Subiectul expoziție sunt personalitățile remarcabile ale arhitectului Szekely Laszlo și matematicianul Bolyai Janos. Memoria celor doi savanți a fost readusă în atenția publicului cu ocazia programelor culturale desfășurate în anul 2023. Expoziția va fi permanentă la parterul imobilului situat pe Bd. Mihai Viteazu nr.28. Organizatorii vor elabora un caiet de colorat dedicat tinerei generații, cu șabloanele clădirilor.
Născut la Salonta, în anul 1877, Laszlo Szekely a studiat arhitectura la Universitatea Tehnică din Budapesta, absolvind în 1899, iar apoi și-a continuat studiile în Italia. S-a stabilit în Timișoara în 1903, ca urmare a invitației primarului Telbisz de a accepta funcția de arhitect-șef în cadrul Primăriei. În același timp și-a deschis și un atelier particular de arhitectură. În decursul a două decenii de activitate ca arhitect-șef a proiectat instituții publice, școli, sanatorii, clădiri industriale, conace, vile și case. Este autorul a numeroase clădiri emblematice ale Timișoarei precum Complexul Piarist, Abatorul orășenesc, Băile Neptun, Uzina de apă și altele. De asemenea, a proiectat clădiri și în alte orașe precum Salonta sau Vrsac. Numele său rămâne asociat cu Dezvoltarea urbanistică și arhitecturală a Timișoarei în primele două decenii ale sec. al XX-lea este legată de numele său. Ca arhitect, a imprimat clădirilor proiectate de el un stil original.
Bolyai Janos s-a născut la Cluj în 1802, fiul matematicianului Farkas Bolyai. A scris lucrări fundamentale în geometria neeuclidiană. În calitate de inginer a lucrat la fortificațiile Timișoarei în perioada 1823-1826, timp în care a făcut o descoperire matematică care a schimbat fundamental geometria. A dezvoltat fundamentele geometriei neeuclidiene. Descoperirea care a marcat percepția asupra geometriei este imortalizată în scrisoarea lui Bolyai Janos trimisă tatălui său, din Timișoara pe 3 noiembrie 1823, în care admite că „din nimic am creat o altă lume nouă”.
Fundația Diaspora este o organizație non-profit care își derulează activitatea încă din anul 1993. A derulat numeroase programe culturale, a elaborat proiecte editoriale și comunitare, promovând valori locale și regionale cu accent pe valori locale, pe patrimoniul local și regional și a editat volume privind promovarea personalităților bănățeni. Fundația este un ONG de bază pentru comunitatea maghiară din oraș și nu numai, în ceea ce privește promovarea culturii și a valorilor maghiare. A derulat numeroase programe comunitare, accentuând dialogul inter-cultural. Organizația a încheiat o serie de parteneriate cu instituții administrative și educaționale din întreaga euroregiune (România, Ungaria și Serbia).