Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură

Emergent coLab

Organizator
META Spațiu
Perioada
27 iunie-15 noiembrie 2024
Suma solicitată
100.000 lei

Proiectul Emergent coLab își propune să aducă în prim plan specificul artei timișorene, încercând să definească o structură intrinsecă a acesteia, raportându-se atât la istoria recentă (grupul Sigma, mișcările de artă experimentală, artiștii multimedia), cât și la prezent, prin promovarea a cinci artiști emergenți timișoreni - Mihai Toth, Ana Maria Szollosi, Mirela Cerbu, Tudor Mutrescu, Sânziana Gheorghe, ca parte a unui program amplu de formare și mentorat. Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii a fost o scenă propice pentru arta contemporană și a marcat un an de efervescență culturală maximă, iar acest proiect continuă susținerea scenei locale, promovarea artiștilor locali și, în special, artiștilor emergenți din Timișoara.

Proiectul Emergent coLab și-a propus să contribuie la formarea profesională a unui grup de cinci artiști emergenți și realizarea, împreună cu aceștia, a unui program de educație artistică experimentală dedicat publicului larg. Spre deosebire de deja aclamatele Școala de la Cluj, Școala de la București, Școala de la Iași sau Școala de la Baia Mare, foarte puține demersuri au încercat identificarea unor metode de pedagogie și învățare care sunt specifice orașului. META Spațiu va dezvolta un program pedagogic alternativ care să contureze un model care poate fi aplicat atât în mediul instituțional de învățământ, cât și în afara acestuia. Proiectul include expoziții, ateliere și evenimente educative, având ca scop consolidarea și diversificarea scenei artistice din Timișoara, precum și creșterea vizibilității și accesibilității artei contemporane pentru publicul larg, după momentul Capitală Europeană a Culturii 2023.

Implicarea Universității Politehnica Timișoara și a Facultății de Arte și Design aduce expertiză și resurse suplimentare, consolidând colaborarea interdisciplinară și promovând inovarea în procesul creativ, iar sprijinul pe care Centrul de Proiecte îl poate oferi proiectului este în acord cu prioritățile acestuia de consolidare a scenei artistice locale și de sprijinire a artiștilor emergenți.

META Spațiu gestionează centrul MV sci-art, primul spațiu din România dedicat colaborărilor transdisciplinare dintre artă și știință, realizat în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara, accesibil gratuit. Programele culturale desfășurate anul trecut de asociație au fost finanțate din surse publice (pe baza participării la apelurile de proiecte): Sci-art your life! (program multianual co-finanțat de AFCN, Centrul de Proiecte Timișoara, CECART), REMIX ID (parte a programului Timișoara 2023, finanțat de Centrul de Proiecte Timișoara), Porous Matter (finanțat din fondurile SEE și Norvegiene), Blue|Derek Jarman, Shared Experiences, Future Ecologies (finanțate de AFCN), dar și cu contribuția în natură a UPT, a voluntarilor asociației (9 persoane). Programele desfășurate de META Spațiu au primit recunoaștere pentru excelență: Premiul AFCN, la categoria activare interdisciplinară; Premiul Radio România Cultural în anul 2023; Premiul pentru excelență culturală la Gala Universității Politehnica Timișoara 2023.

Organizația promovează arta contemporană și practicile artistice actuale, colaborarea transdisciplinară între artă și cercetare științifică, arta contemporană bazată pe concept științific și/sau realizată cu suport tehnologic, prin producerea, organizarea și promovarea de activități artistice și culturale cu caracter pregnant participativ, interdisciplinar și multimedial, prin forme culturale specifice: expoziții, conferințe, rezidențe, publicații etc. Scopul nostru este de a dezvolta și de a implementa un cadru viabil pentru experiment transdisciplinar între artiști, cercetători științifici și public.


Distribuie
Este utilă această pagină?