Ecluze pe Bega 2024 | Timișoara – Port cultural continuă povestea începută în 2022, atunci când s-a lansat proiectul cultural de promovare a peisajului cultural pe râul Bega și valorificarea traseului navigabil, ce pot consolida relațiile dintre România și Serbia. Proiectul este o moștenire a ceea ce s-a realizat în anul 2023 și întărește ideea că o capitală culturală contemporană nu este definită neapărat de limitele administrative, ci mai mult, în cazul Timișoarei, prin istoria și felul cum e organizat și sistematizat teritoriul periurban și regional, orașul își depășește limitele administrative și caută explorarea peisajului din proximitate. Timișoara poate redeveni un port cultural conectat la rețeaua internațională de mobilitate culturală.
În context internațional, proiectul este extrem de valoros pentru că marchează Timișoara ca port cultural într-un moment în care România aderă la spațiul Schengen pe ape și aerian, iar canalul navigabil internațional Bega devine astfel una din arterele principale ale reconectării europene din regiune. Frontiera pe apă redevine un spațiu valoros în reconstrucția europeană, iar Timișoara își consolidează rolul în regiune și într-o nouă viziune a mobilității culturale. Proiectul își propune consolidarea relațiilor cu partenerii din Serbia, având în vedere succesul activităților din anul 2023, atunci când s-a redeschis provizoriu punctul de trecere al frontierei pe apă, după aproape 70 de ani.
Anul trecut au fost opt ambarcațiuni din Serbia, în acest an, organizatorii speră la un număr și mai mare, ținând cont că există planificarea din partea autorităților de a deschide punctul de trecere pe apă pentru trei weekend-uri. Propunerea pentru anul acesta vor fi evenimente care să consolideze Timișoara ca port cultural și o viziunea asupra viitorului orașului și regiunii prin discursul contemporan privind relația dintre peisajul natural și cel construit. Prin lansarea ideii de port cultural, proiectul propune autorităților publice lansarea unor dezbateri publice privind navigabilitatea pe Bega, precum și analiza unor necesități privind amenajarea malurilor și a infrastructurii de navigație.
Scopul principal al Ecluzelor pe Bega în anul 2024 este de a recupera legăturile culturale, ecologice și economice dintre Timișoara și regiune. Reluarea navigabilității și dezvoltarea canalului Bega drept coridor cultural prin activitățile desfășurate în calendarul Capitalei Culturale au fost componentele esențiale ale proiectului în anul 2023, când și-a îndeplinit indicatorii propuși inițial și pe care organizatorii îi propun ca suport pentru proiectele din anul 2024. Promovarea necesității navigabilității între România și Serbia și transformarea canalului Bega într-un traseu cultural și ecologic, precum și promovarea unui model de amenajare provizorie a zonelor de parcare pentru ambarcațiuni. Ecluze pe Bega militează pentru necesitatea deschiderii provizorie a punctului de frontieră pe Bega, în calendarul propus de Consiliul Județean Timiș și cu acordul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.
D Proiect s-a înființat în 2007 având la bază portofoliul arhitectului Bogdan Demetrescu început în anul 2000, când a promovat Facultatea de Arhitectură din Timișoara și a început activitatea de arhitect prin colaborări în echipe multidisciplinare sau încercări individuale de a identifica direcția de expresie într-o perioadă dificilă, marcată de schimbări majore în societate. Portofoliul biroului de arhitectură este construit pe proiecte de intervenții pe patrimoniu, de la amenajări de interior și design de obiect până la obiecte complexe de patrimoniu de clasă A sau arhitectură contemporană. Una din cele mai valoroase componente ale biroului sunt proiectele de intervenție în peisaj, cu o atenție deosebită asupra corpurilor de apă și a expresiei acestora în activități de cercetare și culturale.
D Proiect a fost implicat activ în proiectul cultural Ecluze pe Bega 2023, prin coordonarea de arhitectură și producția de evenimente, precum și prin dezvoltarea relației de parteneriate cu autoritățile regionale, naționale sau internaționale. Portofoliul de proiecte: Amenajare Club D.arc Timișoara, Barja pe Bega, Reabilitare Ambarcațiunea Pelican, Amenajări în cadrul Muzeului Astra din Sibiu, Restaurarea Palatului Episcopal al Bisericii Sârbe din Piața Unirii din Timișoara, Hotel Atlas Timișoara, Aquapark Amazonia Timișoara, Reconversia Funicularului din Reșița. Portofoliul de activități culturale: Expoziții în cadrul Muzeului Astra din Sibiu, activități culturale în cadrul Centrului Cultural Cârțișoara (CUCA), Coordonator de arhitectură în proiectul cultural Ecluze pe Bega în anii 2022 și 2023.