Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2022-2023

Creația de noi paradigme în arta textilă contemporană | O explorare din perspectiva contribuției feminine

Perioada
decembrie 2022-iunie 2023
Valoarea bursei
12.500 lei

Larisa Oana Petcuț își propune în cadrul Bursei de Creație Energie! să regenereze rolul jucat de tehnicile textile tradiționale prin introducerea lor în scena artistică contemporană, explorând aria tehnicilor textilelor tradiționale românești și est-europene. Tehnicile au fost folosite originar cu rol în producția casnică textilă și care, datorită puterii lor de expresivitate artistică mult prea omisă, pot să capete o nouă viață prin utilizarea lor într-un mod contemporan. Multă vreme arta textilelor a fost considerată un meșteșug feminin.

Larisa Oana Petcuț consideră că revendicarea artelor textile feminine, duce cu sine o emancipare față de stereotipuri impuse societal. Un lucru pe care l-a realizat recent și care a determinat-o să urmeze această direcție este posibilitatea de a continua o moștenire culturală a propriilor rădăcini prin utilizarea tehnicilor textile tradiționale. Larisa Oana Petcuț are exemplul din familia ei în care s-a trăit în țeserea și realizarea de piese textile în gospodărie ca o necesitate, și nu un act cu însemnătate artistică. Intenția este ca prin intermediul bursei, Larisa Oana Petcuț să împletească povestea creatoarelor de artă textilă de dinaintea ei, în dorința de redescoperire și revendicare a tehnicilor tradiționale. În prezent, suntem martorii unei dispariții treptate a acestor obiceiuri păstrătoare a unei bogate moșteniri culturale.

Larisa Oana Petcuț (n. 1998 Arad) este o artistă stabilită în Cluj-Napoca care lucrează în domeniul artelor textile. A absolvit studii de licență cu specializarea în arte textile-design textil și masterat în design textil la Universitatea de Artă și
Design din Cluj-Napoca. Larisa Oana Petcuț a început studiile doctorale în cadrul Școlii Doctorale UAD, proiectul său de
cercetare urmărind regenerarea contemporană a creației textile cu referințe tradiționale. Inspirată de mobilitatea de studiu Erasmus+ desfașurată în 2019 la Universitatea of West Attica din Atena, Grecia, aceasta se află în prezent în Prato, Italia, realizând o stagiatură Erasmus+ în colaborare cu Lottozero/textile laboratories. Printre expozițiile sale se numără: LABELS - a difference in perception, expoziție personală în cadrul ExpoMaraton Cluj/UAD, Galeria Casa Matei; Expoziția itinerantă ARTECH, Instituto Cultural Rumeno, Madrid 2022; Salonul Național de Artă Contemporană, Muzeul Țăranului Român, București 2021; "T3XT1L" - La Cave, Institutul Francez Cluj-Napoca 2020; "Ce mai face  Penelopa?" Galeria Casa Matei, Cluj -Napoca, 2019. Larisa a ajuns ca finalistă în concursuri internaționale de design textil, precum „Dorothy Waxman International Textile Design Prize 2022”, New York și Global Design Graduate Show 2022, categoria Sustainable Fashion/Textiles, Londra.


Distribuie
Este utilă această pagină?