Centrul de Proiecte
Timișoara
Sport

Clubul Sportiv de Fotbal CFR Timișoara, în căutare de talente

Perioada
iunie-decembrie 2024
Suma solicitată
112.500 lei

Proiectul Clubul Sportiv de Fotbal CFR Timișoara, în căutare de talente vizează sprijinirea și promovarea activităților sportive - a fotbalului pentru copii și juniori din școlile din Timișoara. Proiectul Clubului CFR Juniori încurajează dezvoltarea fizică și mentală printr-un mediu organizat și susținut prin intermediul sportului, a fotbalului. În colaborare cu școlile din Timișoara, prin intermediul unor activități sportive, clubul urmărește să identifice elevii care au potențial de a face performanță în fotbal. Identificarea de talente și pregătirea acestora în cadrul unui sistem bine structurat de selecție, pregătire și competiție organizat în cadrul Clubului CFR. Sistemul este conceput pentru a stimula și ajuta la autodepășirea și obținerea de performanțe remarcabile la nivel național și internațional. Proiectul are ca obiectiv creșterea notorietății sportului practicat în Timișoara prin organizarea de evenimente sportive cu participare națională și internațională. Proiectul vizează consolidarea cunoștințelor și abilităților manageriale ale antrenorilor Clubului CFR Juniori, prin intermediul unor programe de formare adaptate, pentru a asigura o gestionare mai eficientă a activităților sportive.

Clubul Sportiv de Fotbal CFR Timișoara este o organizație dedicată încurajării practicării sportului și a promovării valorilor acestuia printre copiii și tinerii din comunitate. În cadrul clubului de Juniori sunt activi peste 200 de sportivi legitimați, împărțiți în 11 categorii, cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani, sub îndrumarea și supravegherea calificată a 10 antrenori și profesori care au menirea de a-i introduce pe tinerii jucătorii în tainele fotbalului. Scopul principal al Clubului este să inițieze, formeze, dezvolte și să pregătească copii și juniori pentru performanțe la cel mai înalt nivel, atât la nivel național, cât și internațional, oferindu-le oportunități egale indiferent de mediul din care provin. Clubul promovează un stil de viață activ și sănătos contribuind la educarea unei generații sănătoase, motivate și responsabile care să se implice activ în viața comunitară. Clubul Sportiv de Fotbal CFR Timișoara colaborează cu școlile din oraș implicând în formarea acestora prin activitățile și programele pe care le propune.


Distribuie
Este utilă această pagină?