Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2022-2023

Cămine în mișcare/Moving Fireplaces

Perioada
februarie - iulie 2023
Suma solicitată
1.378.363 lei

Cămine în mișcare este un proiect de explorare a fenomenului migrației ca o realitate din trecutul și prezentul Banatului și al Europei, implementat de Asociația Prin Banat. Căminul este un simbol al confortului, siguranței și căldurii unei case. Totuși, fenomene din trecutul și prezentul Banatului, cum ar fi relocarea forțată, conflictele politice și șomajul, strămută căminele. Comportamentul xenofob și intoleranța, într-o creștere alarmantă în Europa, sunt combătute prin relatarea poveștilor celor aflați pe drumuri, sensibilizând publicul față de un fenomen de neevitat care marchează societatea.  

Cămine în mișcare se opune stereotipurilor actuale, prin expunerea lor în povești și creații contemporane, cu scopul de a sublinia beneficiile diversității și ale interculturalității. Prin proiect sunt identificate povești adevărate, uitate sau nedocumentate ale tragediilor trecute din regiune, ale supraviețuitorilor deportărilor în Bărăgan, ale celor care au fugit de regimul comunist și de războiul iugoslav, în analogie cu mișcările prezente ale refugiaților sau migranților economici, care ulterior sunt transpuse în diverse formă de artă și prezentate publicului larg.  În anul 2023, proiectul cuprinde spectacole de teatru, proiecții de film documentar, lansare de audiobook, expoziții de artă naivă și un număr de 10 rezidențe artistice, ale căror rezultate vor fi prezentate în cadrul Festivalului Cămine în mișcare, ce va avea loc în Timișoara și în alte localități din Banatul istoric, în perioada septembrie-octombrie. 

Cămine în mișcare folosește arta ca instrument de combatere a stereotipurilor actuale, prin expunerea lor în  povești și creații contemporane, cu scopul de a sublinia beneficiile diversității și ale interculturalității. Prin  proiect sunt identificate, transpuse în diverse formă de artă și prezentate publicului larg istoriile personale și  povești adevărate ale oamenilor de rând, ale căror destine au fost impactate de conflicte, război,  strămutare, relocări forțate, depopulare/îmbătrânirea populației sau diverși factori de natură economică și  socială.  Cămine în mișcare debutează în 2023 cu un anunț public al rezultatelor Apelului Internațional de Proiecte  lansat la sfârșitul anului precedent, prin care artiști internaționali sunt invitați să creeze noi expresii artistice  având ca inspirație poveștile documentate de echipa Cămine în mișcare în anul 2022, atât în Banatul  românesc și sârbesc, precum și în Ucraina. Cele zece propuneri de proiecte selectate vor face obiectul unor  rezidențe artistice, ale căror rezultate vor fi prezentate publicului larg în cadrul Festivalului Cămine în mișcare (septembrie-octombrie), care se va suprapune și cu organizarea unei expoziții de artă naivă la Timișoara.


Distribuie
Este utilă această pagină?