Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură

Bookgammon | Jocul în literatură

Organizator
Bogdan Munteanu
Perioada
iunie-noiembrie 2024
Valoarea bursei
19.500 lei

Scriitorul Bogdan Munteanu a practicat sport de performanță din 1992 până în 1997. Ca baschetbalist, a jucat în echipe de juniori și, mai târziu, în divizia B. Mărturisește că sportul i-a dat încredere în forțele proprii. Ulterior, a devenit scriitor, a  publicat 4 cărți și s-a implicat în proiecte culturale. În anul 2022, Bogdan Munteanu a publicat romanul „Stai jos au cazi”, prima carte de ficțiune din literatura română care abordează tema epilepsiei. În prima parte a anului 2023, a realizat, cu sprijinul unei burse Energie!, proiectul social-cultural „Epi. Semn de prim ajutor”, care aduce în spațiul public epilepsia, prin diferite reprezentări artistice.

Bogdan Munteanu practică, ca amator, baschet, tenis de masă și table, dar cel mai mult îl atrage jocul de table (backgammon, așa cum e cunoscut ca sport în întreaga lume), pe care l-a aprofundat având ca mentor o cititoare din comunitatea timișoreană de jucători de table. Contrar percepției sale inițiale, backgammon-ul implică, declară Bogdan Munteanu, în primul rând, strategie, tehnică, tactică și noțiuni din teoria probabilităților. Acesta mai spune că elementul noroc aduce intensitate și dă șanse și jucătorilor mai puțin experimentați. Jocul e practicat de oameni din toate categoriile sociale, de la marginali la actori și scriitori cunoscuți, de la oameni de știință la figuri politice și oameni de afaceri. Charles Darwin, Lewis Carroll, Gary Kasparov, Nicole Kidman, Sean Connery, Sienna Miller sunt doar câteva personalități care au dezvoltat o pasiune pentru acest joc.

Bogdan Munteanu lucrează la un volum de proză scurtă. Lumea tablelor, cu aventurile și confruntările din interiorul ei, reprezintă elementele de legătură dintre povestirile și personajele cărții. ”Pentru a scrie o carte cât mai solidă, sunt interesat de stabilirea unor conexiuni apropiate cu cât mai mulți jucători de table timișoreni și, implicit, de aprofundarea jocului și de psihologia din spatele lui. Ca scriitor pasionat de table, am șansa să cunosc oameni din ambele comunități. Am întâlnit atât scriitori iubitori ai jocului, cât și jucători de table pasionați de literatură, cu povești de viață de o mare diversitate. Cu câțiva dintre ei am legat prietenii. După realizarea mai multor proiecte care urmăresc normalizarea dialogului despre epilepsie, sunt motivat să realizez un proiect inedit, care conectează două lumi aparent incompatibile”, declară Bogdan Munteanu. Scriitorul va aduce laolaltă scriitori, cititori și jucători de table cu interese comune, proiectul „Bookgammon. Jocul în literatură” va pune umărul la demontarea prejudecăților legate de unei conexiuni între comunitatea literară și cea a jucătorilor de table, și, prin extensie, a oricăror altor comunități aflate în aceeași situație. Documentarea, perseverența, strategia, inspirația și, uneori, norocul, sunt esențiale atât în actul scrisului, cât și în jocul de table.

Bogdan Munteanu s-a născut la Arad. Locuiește în Timișoara, lucrează în domeniul IT și se implică în proiecte culturale. A publicat romanul Stai jos sau cazi (Ed. Nemira, 2022) și volumele de povestiri Ai uitat să râzi (Ed. Nemira, 2016; 2023, ed. revizuită și adăugită), Bine te-am rătăcit, Incognito (Ed. Limes, 2011) și Vals pe fire de păianjen (Ed. Limes, 2010). O parte din textele sale au apărut în antologii și volume colective din România, Germania, Turcia, Serbia și Marea Britanie. A semnat, împreună cu Daniela Șilindean, dramatizarea romanului Stai jos sau cazi. Spectacolul cu același nume a fost produs în 2023 de Teatrul „Luceafărul” Iași, în regia lui Cristi Avram. A realizat, împreună cu Marius Aldea, proiectul „Scriitorii sunt pe Facebook", premiat pentru cea mai bună campanie de marketing/PR/CSR la Gala Industriei de Carte din România „Bun de Tipar”, 2014. A moderat întâlnirile „Ce mai faci, scriitorule?”, organizate de librăria Cărturești Timișoara în perioada 2014-2018. A fost curator al componentei „Poezie de stradă”, în cadrul programului cultural Memoriile Cetății, în perioada 2020-2021. A realizat, în 2023, proiectul proiectul social-cultural „Epi. Semn de prim ajutor”, care aduce în spațiul public epilepsia, prin diferite reprezentări artistice, urmărind normalizarea dialogului despre această condiție.


Distribuie
Este utilă această pagină?