Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2022

Art Encounters 2022 – FORmART

Perioada
mai - noiembrie 2022
Suma solicitată
397.203 lei

Programul permanent al Fundației Art Encounters a demarat în 2018 și s-a impus ca un reper local la nivelul implicării și susținerii scenei artistice locale, dar și naționale. Văzut ca un  program complementar în relație cu bienala cu același nume, acesta este definit anual de o viziune  artistică distinctă care răspunde în timp real contextului și timpului actual, prin proiecte de mare ambiție și anvergură. Proiectul Art Encounters 2022 – FORmART își propune promovarea și fixarea artelor vizuale în conștiința publicului larg, prin deschidere, dialog, incluziune socială și educație, și susținerea de noi  producții artistice prin promovarea tinerilor. Structura pe care ne bazăm are în vedere trei dimensiuni importante: calitatea artistică excelentă a  prezentărilor și a expozițiilor; formarea de noi competențe prin colaborare, multidisciplinaritate și medierea către un public variat; mobilitatea în sens dublu – mobilitatea fizică a participanților /  artiștilor și mobilitatea cunoașterii, prin schimbul de idei și de informații. 

Contextul local în care se desfășoară proiectul nostru este în plină dezvoltare și efervescență, iar acest  momentum, prilejuit și de anul 2023 - Capitală Europeană a Culturii, trebuie relaționat cu o  viziune deopotrivă lucidă și critică. Reinventarea identității orașului Timișoara ca un reper al  artelor vizuale trebuie corelat cu nevoile stringente ale tinerilor artiști și curatori, în plin proces de  formare și de exprimare. În Timișoara, oportunitățile pentru tineri curatori de a învăța și exersa această  meserie sunt limitate, motiv pentru care 2 dintre activitățile majore ale programului nostru le sunt  dedicate exclusiv: concursul pentru proiecte curatoriale noi și Școala curatorială de toamnă. Oferta  culturală din Timișoara este, de asemenea, insuficientă în ceea ce privește conferințele, dezbaterile și  artist talk-urile cu experți internaționali, experimentați și priviți ca modele de către un tânăr aflat la  început de drum.

Marea oportunitate pe care se bazează acest proiect vine din motivația și entuziasmul unor instituții  locale, naționale și internaționale de a intensifica dialogul cu arta timișoreană și din convingerea  noastră că cea mai importantă strategie pentru a crește vizibilitatea artei contemporane este lărgirea  unei rețele instituționale și facilitarea mobilității fizice și mentale a colaboratorilor noștri.      


Distribuie
Este utilă această pagină?