Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2023-2024

Analog Mania 2024 | Ediția a XII-a

Perioada
12 octombrie-3 noiembrie 2024
Finanțat prin
Suma solicitată
100.000 lei

Festivalul internațional Analog Mania 2024 | Ediția a XII-a propune o aventură ce explorează materialitatea, o călătorie extraordinară prin lumea artei, tehnicii și istoriei analogice cu popasuri în fotografie, film și sunet cu ascensiuni temerare spre artefact, instalație și artele mixte. Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) împreună cu Ambulanța Culturală aduc experiența analogică în cartierele Timișoarei, o serie de evenimente și ateliere pop-up ce vor avea loc atât în spații neconvenționale cât și în aer liber, denumite generic Analog Experience.

Timp de o lună, între 15 iulie și 15 august 2024, 40 de voluntari din peste 10 țări, împreună cu voluntarii locali vor organiza Analog gherila, care va străbate cartierele în lung și în lat, pe jos, cu bicicleta sau motorizați, propagând ecoul autenticei renașteri analogice care cunoaște o adevărată tendință de revenire în Europa. Analog Mania 2024 | Ediția a XII-a va avea loc în spațiile neconvenționale de la Casa Tineretului. Timp de patru săptămâni vor fi instalate expoziții de artă și cu caracter muzeal, iar în fiecare weekend vor avea loc proiecții, concerte și dezbateri.

Timișoara a fost, începând cu anul 2013, parte a unei adevărate renașteri analogice europene, Analog Mania aducând în dezbatere modernitatea mediilor analogice și punându-le în scenă nu ca antiteză, ci ca o completare firească a universului digital. Analog Mania conectează publicul larg din Timișoara la tendințele culturale europene, creează punți între artă și tehnică și pune în lumină tradiția și inovația culturală locală și europeană.

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) este o organizație umbrelă pentru ONG-urile de tineret din partea de vest a României. Cu peste 30 de ONG-uri de tineret membre și cu o vechime de peste 33 de ani, FITT este cel mai important și cel mai vechi ONG de tineret din zonă. Programele și activitățile implementate de FITT sunt sociale pentru tinerii defavorizați și programe culturale, de cetățenie activă și dezvoltare de politici (la nivel local și național). FITT deține și administrează Casa Tineretului din Timișoara, o clădire impresionantă de 11.000 metri pătrați. Casa Tineretului oferă facilități la nivel de infrastructură: 21 de săli de workshopuri, o sală de ședințe, o sală de cinema/sală de spectacole, săli de expoziție, o grădină de evenimente, un studio de teatru, o galerie de artă, ateliere de artă (săli de pictură, ceramică, serigrafie), o sală de artă digitală (dotată cu VR, imprimantă 3D, tablete), patru săli de coregrafie, o sală de podcast, un studio de fotografie, un laborator IT, o filială a bibliotecii județene, un pub, precum și spații de cazare pentru activitățile de tineret.


Distribuie
Este utilă această pagină?