Generația lui Cristi Vicol este ultima înainte de Revoluția din 1989 de la (generația 1985 – 1989). ”Este prima care a experimentat combinația unică a anilor de tranziție: un kitsch identitar format din rămășițele trecutului comunist al părinților și bunicilor noștri: concepții politice și ideologice – ultima generație cu cheia la gât, o educație încă naționalistă (rigidă și în derivă), jocuri și jucării moștenite de la generațiile anterioare, o serie de obiecte materiale și imateriale care au astăzi calitatea unor artefacte etc; și primele pulsiuni ale capitalismului dezlănțuit: libertate necontrolată; piraterie nesancționată, comunități, în special muzicale, la vedere, economie șubredă, hedonism media, părinți plecați la muncă în străinătate etc.” Proiectul pe care Cristi Vicol îl propune în cadrul Bursei de Creație Energie! este un volum de povestiri care se va numi 1988 - sau cum am crescut între betoane și am învățat să iubesc tranziția.
Volumul va fi o reconstituire în parte autobiografică, în parte inspirată din amintirile celor din jurul său ”în manieră pop-culture, atât glam, cât și intimă, a fenomenului de tranziție în România post-revoluționară – din copilărie până în adolescență. Experiența școlii, a cartierului, a mass-mediei, a comunităților rock, punk, hip-hop, alternative, dar și a comportamentelor inadecvate – provocate în general de problemele economice și de instabilitatea traiului de zi cu zi – violență domestică și comunitară, alcoolismul, consumul de droguri de la vârste fragede.” Dincolo de literatură, cartea lui Cristi Vicol va reprezenta, după cum mărturisește, o cercetare personală, intimă și onestă, a poveștilor generației, o mărturie literară a unei perioade ”fascinante și unice din mentalitatea și istoria recentă. În
plus, rememorarea unor evenimente esențiale și formatoarea din copilăria și adolescența generației 1985-1989 are și o calitate psihologică prin încercarea de a prezenta traumele care au însoțit primii ani de tranziție – o perioadă tulbure și schimbătoare a societății românești.”
Cristian Vicol s-a născut la Timișoara. A absolvit facultatea de jurnalism în cadrul Universității de Vest din Timișoara. A continuat studiile la Universitatea din Szeged (Ungaria), cu un master de Jurnalism Internațional. Este doctor în filologie, la Universitatea de Vest din Timișoara. Tema cercetării sale o reprezintă distopiile central-europene din a doua jumătate a secolului XX. A debutat în 2010 cu proză. Până în prezent a publicat mai multe volume dintre care enumerăm: Sfârșitul inocenței (Editura Tritonic, 2018) – volum de proză scurtă, O scurtă istorie a Timișoarei până la 1716 (Editura Eurostampa, 2016, reeditat la Editura Brumar în 2023) și Anotimpul țânțarilor. Povestiri pulp-fiction (Editura Casa de Pariuri Literare, 2021).
În 2022 a coordonat volumul colectiv Undereground TM. Orașul care nu se vede (Editura Brumar). În 2023 a continuat seria Underground cu Underground TM2. A participat cu proză scurtă la mai multe antologii și volume colective de proză scurtă. A fost nominalizat pentru premiul Tânărul Prozator al Anului 2021. Este unul din coordonatorii proiectului cultural Remix ID, unde este PR și documentarist. Remix ID cercetează tradițiile și obiceiurile etniilor din Banat, fiind unul dintre proiectele organizate de asociația META Spațiu. În prezent, lucrează la Teatrul German de Stat Timișoara, unde este și vocea podcastului teatral – Ne auzim până ne vedem. Atunci când nu scrie, își plimbă câinele, pe Fargo, sau are grijă de grădina din balcon.
