Centrul de Proiecte
Timișoara

Șef Birou Buget, Financiar și Achiziții Publice, grad I

Rezultate finale
Coordonează, verifică și avizează întocmirea documentelor privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli, derularea achizițiilor publice și operațiunile financiare.

Condiții specifice pentru ocuparea postului

  • Studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul economic sau juridic;
  • Minimum 5 ani experiență în domeniul corespunzător condiţiilor specifice pentru ocuparea postului.

Ce trebuie să conțină dosarul de concurs

  • Cererea de înscriere și Declarația de consimțământ
  • Copia actului de identitate;
  • Copiile diplomelor de studii și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  • Copia carnetului de muncă și/sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției;
  • Cazierul judiciar;
  • Adeverință care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  • Curriculum vitae.

Dosarele se depun fizic la sediul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara (str. Vasile Alecsandri, nr 1), în intervalul orar 10:00-16:00, până la data de 15 iunie 2022 inclusiv.


Cererea de înscriere și Declarația de consimțământ
Descarcă
Atenție
Documentele din dosarul de concurs se prezintă în copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

Calendar

30 mai
Anunț concurs ocupare posturi vacante
Anunțul se publică în Monitorul Oficial al României – Partea a III-a, într-un cotidian de largă circulație, la sediul instituției, pe pagina de internet centruldeproiecte.ro , precum și în alte medii online.
31 mai – 15 iunie, 16:00
Perioadă depunere dosare concurs
Dosarele se depun fizic, la sediul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara – str. Vasile Alecsandri, nr. 1, SAD 7, în intervalul orar 10.00-16.00, persoană contact: Adriana Cuteanu - secretar comisie concurs, tel. 0787287100.
16 iunie
Comunicare rezultate selecție dosare
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afișează de către secretarul comisiei de concurs, cu mențiunea „admis” sau „respins”, însoțită, după caz, de motivul respingerii, la sediul instituției, precum și pe pagina de internet centruldeproiecte.ro.
17 iunie
Depunere contestații rezultate selecție dosare
Candidații nemulțumiți pot depune contestații în termen de cel mult o zi de la data afișării rezultatelor. Contestațiile se depun în scris, la sediul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara – str. Vasile Alecsandri, nr. 1, SAD 7 sau pe adresa de e-mail contact@centruldeproiecte.ro.
20 iunie
Comunicarea rezultatelor la contestațiile pe selecția de dosare
Afișare la sediul instituției, precum și pe pagina de internet centruldeproiecte.ro.
23 iunie
Proba scrisă
Proba scrisă constă în redactarea unei lucrări și/sau în rezolvarea unor teste-grilă. Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza bibliografiei. Proba scrisă are loc la sediul Primăriei Municipiului Timișoara – bd. C.D.Loga, nr. 1, începând cu ora 10:00, persoană contact: Adriana Cuteanu – secretar comisie concurs, tel. 0787287100.
24 iunie
Comunicare rezultate proba scrisă
Afișare la sediul instituției, precum și pe pagina de internet centruldeproiecte.ro.
27 iunie
Depunere contestații rezultate proba scrisă
Candidații nemulțumiți pot depune contestații în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor probei scrise. Contestațiile se depun în scris, la sediul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara – str. Vasile Alecsandri, nr. 1, SAD 7 sau pe adresa de e-mail contact@centruldeproiecte.ro.
28 iunie
Comunicare rezultate contestații proba scrisă
Afișare la sediul instituției, precum și pe pagina de internet centruldeproiecte.ro.
29 iunie
Interviu
În cadrul interviului se testează abilitățile, aptitudinile și motivația candidaților. Proba interviului poate fi susținută doar de către acei candidați declarați admiși la proba scrisă. Interviul are loc la sediul Primăriei Municipiului Timișoara – bd. C.D.Loga, nr. 1, începând cu ora 9.00, persoană contact: Adriana Cuteanu – secretar comisie concurs, tel. 0787287100.
30 iunie
Comunicare rezultate interviu
Afișare la sediul instituției, precum și pe pagina de internet centruldeproiecte.ro.
1 iulie
Depunere contestații rezultate interviu
Candidații nemulțumiți pot depune contestații în termen de cel mult o zi de la data afișării rezultatelor probei de interviu. Contestațiile se depun în scris, la sediul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara – str. Vasile Alecsandri, nr. 1, SAD 7 sau pe adresa de e-mail contact@centruldeproiecte.ro.
4 iulie
Comunicare rezultate finale
Afișare la sediul instituției, precum și pe pagina de internet centruldeproiecte.ro.

Condiții generale

Poate ocupa un post vacant persoana care îndeplinește următoarele condiții:

  • Are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • Cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • Are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • Are capacitate deplină de exercițiu;
  • Are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • Îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • Nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situației în care a intervenit reabilitarea.

Bibliografie

  1. Anexa 1 - Regulamentul de organizare și funcționare al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 187/10.05.2022;
  2. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Partea a VI-a Titlul I și III, Partea a VII -a;
  3. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Titlul IV Impozitul pe venit; Titlul V Contribuții sociale obligatorii, Titlul VII art. 319 Facturarea, Titlul IX Impozite și taxe locale Capitolul I, II, III și VII;
  4. Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, Capitolul I, Capitolul II, Capitolul III doar secțiunile 2,3 și 4, Capitolul V, Capitolul VII, Capitolul VIII;
  5. Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, actualizată, cu modificările și completările ulterioare;
  6. Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, Capitolul I, Capitolul II, Capitolul III, Capitolul IV, Capitolul V (erată);
  7. H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
  8. Legea nr. 184/2016 privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică;
  9. OUG nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, cu modificările și completările ulterioare, (Capitolul II);
  10. Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată;
  11. Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  12. Ordinul Secretarului General al Guvernului nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice;
  13. Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobare Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;
  14. Ordinul 3471 din 25 noiembrie 2008 (*actualizat*) pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice;
  15. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenta şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările și completările ulterioare;
  16. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile;
  17. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcționare a sistemului național de raportare - Forexebug, cu modificările și completările ulterioare;
  18. Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare;
    Ordonanța Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, cu modificările și completările ulterioare;
    Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

Salarizare

Salarizarea este stabilită conform prevederilor art. 11 din Legea 153/2017, respectiv conform Anexei 4 – Nivel Coeficienți de ierarhizare a posturilor la Hotărârea de Consiliu Local nr. 187/10.05.2022.

Citește și:


Ai nevoie de îndrumare?

Sună la +40787.287.100 sau scrie-i Adrianei:


Adriana Cuteanu
Resurse umane
adriana.cuteanu@centruldeproiecte.ro
Este utilă această pagină?