Proiectul În mișcare pentru comunitate este de susținere a sportului cu greutăți ca sport de masă și sport de performanță, pentru nevoia sportivilor de performanță de a avea un mediu sigur și garantat de antrenament, printr-un program de antrenamente gratuite și alte beneficii pentru 15 sportivi, dar și prin organizarea unui competiții de tradiție la nivel local și național, Cupa Timișoarei (30 de concurenți). Proiectul este deschis spre publicul larg și în special către două categorii: copiii și seniorii, prin 2 activități de o zi organizate în Parcul Rozelor și Zona Dacia, dar și prin două weekenduri ale Porților Deschise organizate la Haltere Club Timișoara. Peste 500 de copii, seniori, dar și public larg vor beneficia de activitățile de inițiere pe care le vom organiza în timpul acestor evenimente menite să sprijine sportul de masă. Proiectul este implementat în parteneriat cu organizații sportive precum CSM Timișoara și Federația Română de Haltere, precum și cu organizații educaționale și ale seniorilor.
Haltere Club Timișoara este cel mai vechi club de haltere din Timișoara, cu o tradiție de peste 30 de ani. Printre scopurile clubului se numără oferirea șanselor egale de promovare în sport, indiferent de vârstă, sex, naționalitate; atragerea unui număr cât mai mare de practicanți ai sportului cu haltera în particular, dar și a oricărui alt tip de mișcare, în general (fitness, aerobic, exerciții cardio, box); asigurarea condițiilor optime de pregătire într-un climat familial, prietenos; desfășurarea a două programe sociale, unul pentru pensionari, altul pentru copii, cu vechime în derulare de 20 ani. Clubul a reușit să se autofinanțeze și să atragă oameni din comunitatea locală, zonală și chiar națională, are sportivii de talie națională si internațională formați și pe care clubul. Haltere Club Timișoara are o experiență de 14 ani în proiecte naționale și locale de finanțare a sportului.