Centrul de Proiecte
Timișoara
Comunitate
Sesiunea 2023

Timișoara | Little Main Stage

Perioada
1 septembrie-30 octombrie
Suma solicitată
40.000 lei

Timișoara | Little Main Stage este un proiect de intervenție culturală derulat în comunitățile din cartierele orașului, constând într-o serie de activități de facilitare a accesului la cultura a locuitorilor din zonele limitrofe ale orașului. Proiectul constă în stimularea și implicarea locuitorilor din cartiere periferice în activități muzicale accesibile. Ideea este a ca un spațiu oarecare dintr-un cartier, spre exemplu o scoală, să devină oricând o scenă principală, atâta timp cât există artiști și organizatori care să-și asume acest demers.

Pasivitatea publicului din zone defavorizate cultural ale orașului poate fi combătută prin activarea artistică a zonelor limitrofe, prin facilitarea accesului acestora la acte culturale. O piațetă sau un parc de cartier pot deveni o scena principala pentru un concert, sau orice fel de act cultural. Reconsiderarea ca valoarea artistică a unei scene este dată de actul cultural în sine și de relația, conexiunea public-artist, care se poate naște și în absența unei infrastructuri elaborate. Ideea principală a proiectului este accesul la educația culturală, de integrare socială. Muzica trebuie să fie accesibilă tuturor, indiferent de vârstă, nivel de educație și cultură, situație financiară și socială. Proiectul activează cultural două cartiere și două așezăminte sociale de tip centru de plasament sau case de tip familial pentru copii aflați în situații defavorizate prin intervenții culturale care au asociate evenimente participative – concerte de muzica folk-rock, ateliere si workshop-uri de educație muzicală și cercuri de chitară.


Distribuie
Este utilă această pagină?