Centrul de Proiecte
Timișoara
Cultură
Sesiunea 2022-2023

CDPL Fest la Timișoara

Perioada
decembrie 2022 – iunie 2023
Valoarea bursei
12.500 lei

„CDPL Fest este un concept care depășește ideea de carte sau de simplă lectură. Un scriitor nu există doar prin cartea lui. Are stand personal (cu obiecte personale), are un interviu cu public, are o lectură. Sistemul  literar nu există fără instituții. Istoria lor e necesară, trebuie cunoscută și expusă. Mai mult, prin  documentare, istoria literară este ușor de prezentat și de promovat. Pornind de la aceste considerente,  formatul impus este unul cât mai cuprinzător. Ce anume rămâne la o primă vedere din trei decenii de  literatură?

Avem o editură de mare rezonanță pentru istoria literaturii contemporane - editura Marineasa, care și dispărută a deschis multe zone. Merită readusă-n prim plan, fie și printr-un stand? Sunt tineri autori cărora le-au apărut cărți, avem un  volum de debut care merită reeditat și repus în circulație. În Timișoara există Cenaclul Pavel Dan cu o istorie de decenii și care ar trebui arhivat, păstrat, consemnate mărturii. Avem un nume precum Livius Ciocârlie și despre care nu au apărut prea multe materiale filmate. E mult, e puțin? E cât poate duce cineva care vrea să cunoască viața literară a orașului. Vom filma cu el, documentarul va include  și fotografii din arhiva personală. 

Bursa/proiect va consta în realizarea unui documentar despre Livius Ciocârlie, o personalitate culturală legată de sapțiul timișorean, realizarea unor afișe/planșe reprezentative despre Cenaclul Pavel Dan (cu texte ale unor cenacliști: inedite sau extrase din diferite materiale semnificative – cu cod QR, pentru o promovare mai ușoară în rândul publicului tânăr) – februarie, reeditarea volumului de debut al lui Robert Șerban (Firește că exagerez, apărut la editura  timișoreană Excelsior, în 1994, carte care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor) – februarie, crearea unor booktrailere de promovare a cărților unor scriitori timișoreni - martie, precum și un documentar despre și cu scriitorul Viorel Marineasa.” 

 

un cristian este pseudonimul literar al lui Cristian Cosma, n. 1977. Creatorul unui sistem editorial underground (1997-2008), redactor la Observator cultural (din 2008), editor Casa de pariuri literare (cdpl.ro, din 2010), producător independent de documentare, producător CDPL FEST (din 2012). A editat peste 300 de titluri, realizând și cărți-interviu cu Ion Cucu, Nora Iuga, Robert Șerban, Doru Rocker Ionescu, Constantin Abăluță, Octavian Soviany, Lucian Vasilescu, Silvia Colfescu. Ca producător are 19 documentare finalizate. Aici Nora Iuga (r. Vlad Rotaru, 2014) a obținut Premiul pentru Imagine la Docuart, iar 10xObservator cultural (r. Marian Baciu, 2013), CDPL STORY (r. Vlad Rotaru, 2014) și Keful celor de la Tiuk! (r. Vlad Rotaru, 2015) au fost selecționate la ASTRA, Docuart și Cronograf. A debutat cu romanul Morții Mă-tii (Casa de pariuri literare, 2012). A obținut bursa literară Cărturești 2022 (ediția a II-a) pentru roman.

Un cristian este creatorul seriei de cărți pentru copii cu Râde-n somn. Ca manager, editor și autor, a derulat cu succes o serie de proiecte. Proiecte cu co-finanțare AFCN (2019-2022): Apropo de literatura română contemporană; Izolare forțată; Apropo de literatura scrisă de femei; Un Album cât o istorie literară; Despre debut. Istorii personale; PEN România la Centenar ARCUB: Brand cultural de București (2021); Brand cultural de București - episodul 2 (2022) Centrul de proiecte Timișoara: O istorie de buzunar (dar nu numai) a Cenaclului „Pavel Dan” (2022) Brașov - Brașovul literar - episod pilot (2022)


Distribuie
Este utilă această pagină?