Centrul de Proiecte
Timișoara
Sport
Sesiunea 2022

Susținerea și promovarea dansului sportiv de performanță 2022

Perioada
mai - noiembrie 2022
Suma solicitată
120.000 lei

Program sportiv de afirmare și promovare a tinerelor talente, în colaborare cu instituții publice, acesta fiind relevant pentru nevoile comunității locale pentru creșterea nivelului de informare și implicare a copiilor, juniorilor, tinerilor și seniorilor în sport; dezvoltarea ariei activităților împotriva sedentarismului și petrecerii timpului liber; formarea publicului timișorean spre sport; sprijinirea tinerelor talente pe ramura de dans sportiv neolimpic (standard și Latino) cât și pe ramura Olimpică (Breaking); promovarea valorilor locale și naționale, într-un program internațional. Dat fiind faptul că dansul se află la granița dintre sport și cultură, avem în vedere specializarea dansatorilor pe latura artistică prin acțiuni în acest sens cu artiști de mare valoare.

Pentru a atinge înalta performanță sportivii vor beneficia de suport și sprijin medical (atât din punct de vedere fizic cu preparator fizic specializat , kinetoterapeut, cât și psihic/emțional, servicii cu personal avizat). Rezultatele clubului au adus România în top 3 țări în ultimii ani. Scopul nostru este de a atrage noi practicanți de sport, o campanie împotriva sedentarismului, obezității juvenile, promovarea valorilor locale. Am creat o comunitate care împărtășește dragostea pentru dans. Experiența acumulată, nivelul de profesionalism pe care l-am atins, astfel că estimăm că vom obține clasări în competiții locale, județene, naționale și internaționale,  care vor fi încununate de medalii. 

Timișoara a devenit în ultimii ani un centru foarte important pentru înalta performanță în dansul sportiv romanesc, aducând țării numeroase finale în cadrul competițiilor internaționale, cât și semifinaliști, finaliști și medaliați ai Campionatelor Europene și Mondiale. Programul sportiv propus de noi urmărește valorificarea aptitudinilor individuale într-un sistem organizat de selecţie, pregătire în condiții optime de spațiu şi competiţie care să asigure autodepăşirea continuă, realizarea de recorduri naţionale şi internaţionale, precum şi obţinerea victoriei. Proiectul nostru promovează dansul sportiv românesc care în ultimii ani a luat o mare amploare, România obținând la diferite manifestări de gen în ultimii ani titluri europene și mondiale.


Distribuie
Este utilă această pagină?