Gărâna Jazz Festival 2022. Două decenii de festival au cultivat diversitatea jazz-ului la cea mai înaltă calitate și au găzduit concerte legendare de jazz nordic, american, oriental, occidental sau românesc. Totul în spiritul unei libertăți aparte care definește identitatea celor prezenți an de an la Gărâna, indiferent de vreme. Gărâna Jazz, încă de la ediția 1/1997 din șura/hambarul lui Gigi Taus alături de Liviu Butoi si Puba Hromadka (muzician român, emigrat din Brebu Nou în Germania în anii 80), care au avut inițiativa acestui festival, a fost gândit interdisciplinar și colaborativ.
Pe scena principală, vor concerta nume consacrate ale genului muzical și este adresată unui public cunoscător și fidel. Scenele alternative, Biserica Văliug, pe Lacul Trei Ape, prezintă proiecte de nișă și multi-disciplinare fiind direct adresată publicul cunoscător și nu numai, cu o puternică componentă educațională, iar proiectele de la scena mică sunt dedicate co-producțiilor România-internațional și artiștilor români la debut sau proiecte noi. Lansări de carte și CD/DVD/Disc, audiția lor/lecturi deschise, proiecțiile de film documentar despre diverse momente ale jazz-ului sau relaționate cu biografii ale artiștilor, curentelor, festivalurilor în fiecare seară după concert. Vor fi spectacolele de teatru, tabere de creație și rezidență artistică Arthouse Wolfsberg și tabăra de sculptură în piatră și pictură Simpozion de Artă Contemporană Gărâna 2021 ed. XI-a organizat de Galeria Egeria. Lucrările în piatră ale tuturor edițiilor pot fi admirate în spațiul public și sunt donate comunității Gărâna de către organizatori, iar pictura este expusă în rezidența Egeria Gărâna.
Un eveniment conex va fi turul caselor-muzeu conservate și incluse în circuitul turistic, Casa Muzeul Pemilor din Banat, Casa artiștilor vizuali Minodora și Doru Tulcan, care prezintă o colecție impresionantă de artefacte ale culturii rurale, Casa Hromadka, care prezintă în imagini, materiale printate și materiale audio primii ani de festival, Casa EnduRoMania, fondată la 1995 - care oferă o istorie și trasee pentru turism sportiv și sustenabil, enduro, sportului extrem. Jazz Gărâna va găzdui parada și raliul automobilelor de epocă. Gărâna Jazz Festival este despre promovarea artiștilor români, susținerea debutului, lansare în carieră, sunt invitați directori de festivaluri din alte țări, reprezentanți ai presei de specialitate din toata lumea, conducători ai organizațiilor profesionale și producători de muzică și spectacole.