
Thomas Dayan se alătură ediției din 2026 a European Forum on Music, care va avea loc la Timișoara, între 9 și 12 iunie, la Cinema Studio. Cu o experiență de peste două decenii în domeniul drepturilor muzicienilor și politicilor culturale internaționale, activitatea sa se concentrează pe condițiile de muncă și protecția socială a profesioniștilor din sectorul muzical.
Jurist specializat în dreptul muncii, Thomas Dayan deține un master obținut la Universitatea Paris X și ocupă din 2001 funcția de secretar general adjunct al Federației Internaționale a Muzicienilor (FIM), una dintre principalele organizații internaționale dedicate reprezentării drepturilor muzicienilor.
Anterior, a colaborat cu UNESCO pentru organizarea Congresului Mondial privind statutul artistului și a activat ca advisor juridic al Sindicatului Muzicienilor din Franța, contribuind la dezvoltarea unor analize și publicații dedicate drepturilor sociale, legislației muncii și proprietății intelectuale în sectorul muzical.
În cadrul European Forum on Music 2026, Thomas Dayan va susține prezentarea „Siguranța și sănătatea în culise”, dedicată sănătății și siguranței profesioniștilor din muzică și artelor performative. Tema propune o discuție despre provocările cu care se confruntă artiștii și lucrătorii culturali, de la condițiile de muncă și epuizare profesională până la nevoia unor politici sustenabile pentru sectorul cultural. Programul evenimentului poate fi consultat aici.
Înscrie-te la European Forum on Music și Classical ME Summit și explorează puterea muzicii de a conecta, vindeca și transforma comunități. Înscrierile sunt deschise și pot fi realizate online aici, sau separat, pentru Classical ME Summit, aici.

European Forum on Music 2026 are loc la Timișoara, în perioada 9–12 iunie, la Cinema Studio, și reunește muzicieni, cercetători, profesioniști din domeniul sănătății și manageri culturali din România, Germania, Ucraina, Danemarca, Norvegia, Spania, Austria, Polonia, Olanda, Belgia și Portugalia pentru discuții și ateliere dedicate relației dintre muzică, sănătate și bunăstare.
Evenimentul, care în acest an are tema „Music, Health and Wellbeing”, este organizat de European Music Council și Asociația Scena Muzicală, în parteneriat cu Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara. În cadrul forumului va avea loc și Classical ME Summit, evenimentul anual organizat de Asociația Scena Muzicală, reprezentat printr-un program curatoriat dedicat dezvoltării audiențelor. Classical ME Summit este o activitate din cadrul proiectului multianual Musical Crossroads, finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
