
Premiera acestei ediții este petrecerea urbană în aer liber Retro Disco ‘80, cu DJ Zoleevee, programată sâmbătă, 18 aprilie, între orele 20:00 – 23:00, în Piața Libertății, care invită timișorenii la o seară de dans în aer liber sub cerul de primăvară al Timișoarei, pe muzica anilor ‘80.
„Interesul și energia pe care le-am văzut în această perioadă ne-au confirmat că Târgul de Paște a devenit mai mult decât un eveniment – un spațiu în care oamenii redescoperă cât de frumoasă e Timișoara. Decizia de a prelungi târgul și de a extinde programul cultural vine firesc, ca răspuns la gradul crescut de participare și la dorința publicului de a continua experiența. Este una dintre cele mai complexe ediții ale Târgului de Paște, care oferă fiecărui timișorean oportunități de petrecere a timpului liber în mod plăcut, în inima orașului.” a declarat Paula Romocean, Viceprimarul Municipiului Timișoara

DJ Zoleevee, una dintre cele mai cunoscute figuri ale scenei muzicale timișorene, propune pentru sâmbătă, 18 aprilie, în Piața Libertății, un set eclectic care traversează decenii și stiluri, de la hituri cunoscute ale anilor ’80, la influențe contemporane. Cu o experiență de peste 30 de ani și un stil inconfundabil, Zoleevee creează mai mult decât un simplu DJ set – construiește o experiență colectivă, în care publicul redescoperă energia muzicii și bucuria de a fi împreună, în spațiul urban.


Muzicienii Ionuț Dorobanțu & Alina Mihocaș încheie weekendul într-o notă rafinată, duminică, 19 aprilie, de la ora 21:00, în Piața Victoriei, cu o seară de lounge jazz. Duo-ul propune un univers sonor elegant, construit pe dialogul dintre chitara sofisticată și vocea caldă, reinterpretând standarde de jazz într-o manieră modernă și intimă. Este un moment dedicat celor care caută o experiență relaxată, într-un cadru urban transformat de decorurile Târgului de Paște și atmosfera de sărbătoare.

Activități pentru toate vârstele, în Cetate
Programul weekendului este completat de o serie de evenimente dedicate familiilor și copiilor. Atelierele creative organizate de MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor continuă zilnic în Piața Sfântul Gheorghe, iar spectacolele pentru copii „Iovan Iorgovan” și „Copacul care cântă”, regizate de Mirela Puia, aduc în fața publicului povești despre tradiție, imaginație și relația cu natura. Intervenția „Dor de Timișoara” reinvită publicul să trimită mesaje celor dragi, prin cărți poștale distribuite gratuit.
Târgul de Paște Timișoara 2026 este organizat de Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, în parteneriat cu Centrul de Proiecte, Filarmonica „Banatul” și Visit Timișoara – Organizația de Management al Destinației. Programul actualizat al evenimentului poate fi consultat pe site-ul oficial.

