Centrul de Proiecte
Timișoara
Comunicate
18 februarie 2022

Primele cinci apeluri de finanțare din acest an

Dăm startul apelurilor de finanțare din anul acesta! Primele cinci apeluri susțin și dezvoltă cultura orașului, sportul și încurajează acțiuni pentru și în comunitate. O sesiune de finanțare este dedicată anului 2023, când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii.
Centrul de Proiecte Timișoara

Prima categorie finanțată – Repere în cultură – se adresează operatorilor culturali cu experiență în implementarea proiectelor de anvergură cu relevanță pentru contextul local și pentru domeniile de referință în care activează. 3.000.000 de lei vor fi investiți în programe și evenimente care se înscriu în strategia culturală a orașului și ajută la dezvoltarea ei.

Aceeași valoare va fi alocată si celui de-al doilea apel – Cultură în prezent – care cuprinde 5 teme principale: arta spectacolului, arte vizuale, artă digitală și noile media; educație în și prin cultură; intervenții culturale, rezidențe; promovarea culturii scrise și patrimoniu cultural.

Timișoara 2023 este apelul dedicat programelor și proiectelor din Programul Cultural Timișoara 2023. Pentru acest an vor fi lansate mai multe sesiuni de finanțări pentru cei care nu sunt incluși în acest program, dar vor să contribuie la dezvoltarea lui. Pentru această categorie sunt pregătiți 13.000.000 de lei.

Cu un Impuls în comunitate, dorim să sprijinim și să dezvoltăm prin inițiative de care să beneficieze toți locuitorii orașului. Sprijinim educația, acțiuni pentru tineret, mediu, incluziune socială și soluții de digitalizare și inovare de utilizarea în comun a spațiului urban. În pas alert, punem Orașul în Mișcare. 2.000.000 de lei vor merge către Promovarea Sportului de Performanță și Sportul pentru Toți.

Calendar

  • Repere în cultură –  2 martie
  • Cultura în prezent – 4 martie
  • Timișoara 2023 – 9 martie
  • Impuls în comunitate – 11 martie
  • Orașul în mișcare – 14 martie

Dosarele depuse vor fi evaluate, la fel ca anul trecut, de către o comisie formată din evaluatori independenți și imparțiali care cunosc foarte bine contextul cultural local.


Distribuie

Contact Presă

Anderka-Maria Iancea
Comunicare și relații publice
comunicare@centruldeproiecte.ro
+40711.931.123
Este utilă această pagină?