Mai mult, Anca Teslevici ne-a declarat în interviul pe care ni l-a acordat că dacă este ceva ce a înțeles este că „spațiul public este politic prin definiție și că lucrul în acest mediu presupune vulnerabilitate, adaptare și curaj”. Organizația a reușit în tot acești ani să implice comunitatea prin dialog, curiozitate și chiar deschidere spre experiment. BETA a devenit relevantă nu doar local și național, dar și în regiune, atrăgând de asemenea, atenția și la nivel internațional.

Bienala de Arhitectură din Timișoara a fost prezentă la Romanian Design Week, un proiect al The Institute. RDW este un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative din România care promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația ca instrumente pentru creșterea culturală, socială și economică. Fiecare ediție prezintă peste 150 de proiecte recente semnate de studiouri locale de arhitectură și design. Beta a fost prezentă cu o expoziție care marchează 10 ani și 5 ediții Beta într-o Retrospectivă prin obiect, mai precis un depozit de obiecte care expune procesul creativ al Bienalei. Neobișnuit, aproape deconstructivist, un fel de „culise” marcând astfel 10 ani, un deceniu de Beta. Cum a fost drumul până aici, zece ani până în 2025?

A fost un drum complex și, îndrăznesc să zic, profund transformator, pentru toți cei care au contribuit la Beta, într-un fel sau altul - ca membri în echipă, colaboratori, curatori sau voluntari. Acest parcurs e marcat de un efort susținut din partea unei echipe dedicate, formată din oameni diverși de-a lungul celor 10 ani, cu perspective și competențe complementare, care au reușit să construiască împreună, ediție după ediție, consolidând fiecare etapă ca un pas înainte pentru proiect. În acest mod s-a transformat Beta dintr-un eveniment dedicat breslei arhitecților, într-un proiect relevant pentru scena culturală în sens larg, din România și din regiune, atrăgând de asemenea, atenție la nivel internațional. Ne-am asumat de la început misiunea de a chestiona, provoca și coagula, de a media între pilonii care stau la baza proiectului (profesie - educație - oraș), de a veni în sprijinul orașului și a ne întoarce resursele pentru binele comun - infrastructură sau comunitate, iar acest lucru a însemnat muncă intensă, reflecție critică, dar și multă pasiune și asumare de riscuri. Privind în urmă, printre cele mai însemnate rezultate ale acestor 10 ani, printre cele 5 ediții ale bienalei și arhiva pe care am expus-o la RDW se numără comunitatea crescută organic, relevanța și forța dialogului, a dezbaterii publice și încrederea în procesul creativ ca instrument de schimbare.

Cu fiecare ediție care s-a consumat, Beta s-a fixat în conștiința comunității fiind o prezență constantă în spațiul public al orașului. Această prezență a constat nu doar în evenimente desfășurate, dar și în „intervenții” în spațiu care contrariază, impresionează, sau chiar polemizează cu comunitatea. Spațiul public și conceptul de „locuire” sunt chestionate nu doar de echipa Beta, de participanții din cadrul Bienalei și a altor evenimente organizate, dar și de timișoreni. Pe fondul acesta al contrarietății, în cele din urmă, viziunea locuitorilor asupra orașului, asupra ideii de arhitectură, de urbanitate a suferit/suferă mutații, comunitatea este în cele din urmă educată să „primească”, chiar să experimenteze, să își depășească limitările. S-a schimbat ceva în felul în care comunitatea se raportează la spațiul public din punct de vedere arhitectural?

Parcursul Beta prin spațiul public a fost unul al încercării, al dialogului și al învățării continue. Ne-am bucurat să vedem că intervențiile noastre au fost întâmpinate cu reacții, întrebări, curiozitate. Indiferent dacă reacțiile au fost pozitive sau critice, a existat interacțiune.

Despre locuire s-a vorbit pe larg în 2018, ediția a doua a bienalei, într-o expoziție care reflecta foarte lucid situația locuirii la vremea aceea. Încă ne întoarcem des la ghidul undelocuiesc.eu și la resursele realizate în acea ediție.

Tema spațiului public a fost abordată în 2015, pe atunci încă a_ta (anuala de arhitectură) sub titlul „Privește Orașul” - un îndemn la implicare și colaborare. Orașul ne privește pe toți și e responsabilitatea fiecăruia dintre noi să contribuim la felul în care acesta arată, ia formă, se trăiește. E o temă atât de amplă încât „Privește Orașul” a rămas ca proiect de sine stătător în echipa Beta, fie că era an de bienală sau nu, și s-a dezvoltat de-a lungul celor 10 ani, luând diverse forme, de la interviuri personale în relație cu spațiul public al orașului, la concursuri de fotografie în pandemie, de la instalații temporare ca procedeu de testare a unor scenarii de utilizare, unele mai mari, altele mai mici, unele mai reușite, altele mai puțin reușite, până la Breathing Spaces - contribuția OAR Timiș în bidbook-ul de Capitală Europeană, care știm cu toții unde a dus. Am învățat extrem de multe lucruri din experiențele Privește Orașul. Am înțeles că spațiul public este politic prin definiție și că lucrul în acest mediu presupune vulnerabilitate, adaptare și curaj. Și totuși, reacțiile timișorenilor – fie de acord, fie critice – au fost un semn că există implicare, dialog, curiozitate și chiar deschidere spre experiment. În timp, s-a schimbat nu doar felul în care intervenim în oraș, ci și felul în care orașul răspunde. Spațiul public din Timișoara este astăzi mai accesibil, mai verde, mai ofertant. Și, poate mai important, comunitatea pare să-l aprecieze altfel – mai conștient – mai ales după perioada pandemiei, care a redefinit relația noastră cu orașul și cu ideea de „împreună” în spațiul comun.

Aș aduce în discuție și anul 2023 – Timișoara Capitală Europeană a Culturii și „Pepiniera - 1306”, instalația temporară realizată dintr-o structură metalică, modulară, a funcționat ca puncte de belvedere, a integrat straturi succesive de specii perene de arbori, arbuști și plante floricole care mai apoi, la final, au fost replantate. „Pepiniera” a iscat o adevărată furtună mediatică. Cum a fost pentru voi episodul? 

Privind acum în urmă, putem spune clar că „Pepiniera” a fost una dintre cele mai complexe experiențe prin care a trecut echipa. După demontare, am și decis să luăm o pauză cu activitatea în spațiul public pentru o perioadă, să reflectăm și să redefinim ce și cum vom face mai departe. La momentul respectiv, tensiunea era reală și nu a fost deloc ușor să navigăm prin reacțiile publice – uneori foarte critice, alteori extrem de pasionale. În plus, ce era descris în online era complet diferit de realitatea de la fața locului, unde oamenii care interacționau cu Pepiniera aveau o experiență foarte plăcută. Dar tocmai această intensitate a arătat că instalația nu a lăsat pe nimeni indiferent și a fost prilejul unei discuții relevante despre frumos, despre spații publice sănătoase, despre bunuri comune.

Timpul a fost un ingredient extrem de important în proiect, am observat cât de mult se poate schimba atașamentul oamenilor de-a lungul celor 10 luni cât Pepiniera a fost prezentă în Piața Victoriei, cum reacțiile inițiale – de respingere sau nedumerire – pot deveni uneori, interes, participare, chiar afecțiune. A fost o lecție valoroasă despre răbdare și încredere în ritmul natural al plantelor și despre capacitatea noastră de a îndrăgi un corp străin, de a ne adapta. Sigur că experiența ediției 2022 a bienalei, cu linia sa galbenă și cele câteva zeci de instalații temporare în oraș, ne-a pregătit într-un fel. Și atunci am fost puși în fața unui val de reacții care ne-a zguduit mai tare, dar poate că tocmai acea confruntare ne-a ajutat să fim mai ancorați în 2023.

Ecoul Pepinierei e încă prezent – nu doar în memoria publicului local și al nostru, al echipei din Timișoara, ci și în circuitul profesional internațional și pentru echipa MAIO (arhitecții din Barcelona care au conceput proiectul). Vom deschide, pe 5 iunie, la Muzeul Corneliu Mikloși expoziția EU Mies Awards, care conține proiectele finaliste pentru premiul Uniunii Europene pentru arhitectură contemporană, și suntem mândri că Pepiniera e unul dintre proiectele expuse. Sperăm că va aprecia și comunitatea locală, ne bucurăm că putem aduce la Timișoara această expoziție.

Beta este un proiect strategic pentru Ordinul Arhitecților din România și Municipiul Timișoara, abordează problematici actuale de arhitectură și cultură urbană, atât la nivel local, cât și internațional. Ultima ediție, aniversară, a marcat 10 ani de activitate și a fost construită în jurul expoziției principale Cover me softly, o explorare a fenomenul „cover-ului” atât ca proces creativ, cât și ca aplicare literală (protecție, acoperire). Tema aceasta Cover me soflty probabil că este cel mai elocvent transpusă în ceea ce a fost organizat/expus la Comenduirea Garnizoanei, cu expoziții și activități culturale, prelungindu-se în spațiul Pieței Libertății. Mi s-a părut un melanj tulburător între covoare țărănești și ecrane pe care rulau imagini, covoare de iută și încălțăminte lăsată la ușă, o grămadă de fân, o furcă sprjinită de perete, pe un ecran mare, imaginii cu vegetație, și aș putea continua. Cum s-a ajuns la tema Cover me softly?

„Cover me softly” a fost propunerea Oana Stănescu, curatoarea ediției, și a crescut firesc dintr-o investigație inițiată împreună cu Something Fantastic, un birou interdisciplinar din Berlin, dezvoltată mai apoi, în cadrul Beta, împreună cu echipa de proiect și asistenții curatori, într-un proces colaborativ și intens.

Pentru noi, tema a venit într-un moment potrivit. Trăim vremuri extrem de tensionate – social, politic, climatic – și simțim din ce în ce mai acut nevoia de a discuta despre a fi împreună, de a genera spații în care să fim împreună, să reflectăm, să ne protejăm. Cover-ul, în sens literal și metaforic, a devenit un cadru generos de lucru: acoperire, adăpost, protecție, dar și reinterpretare, referențiere, continuitate. A face un „cover” înseamnă să lucrezi cu ce există deja, să aduci recunoaștere muncii altora și să o duci mai departe – un gest de grijă, de responsabilitate și de asumare.

Spațiul Comenduirii Garnizoanei a potențat toate aceste idei și prin acest proces, la rândul nostru, am reușit să potențăm clădirea în sine, să o arătăm publicului cum nu a mai fost văzută, în cea mai apropiată formă de cum a fost ea gândită. Ne-am dorit ca astfel să creștem nivelul de atașament al timișorenilor față de ea și poate să începem o discuție despre viitorul ei. Pe parcursul bienalei Garnizoana a devenit un teritoriu comun, fragil, locuit temporar de diverse forme de artă, gânduri, obiecte, grupuri. La aproximativ jumătate de an după, sperăm că această ediție aniversară a funcționat ca o invitație de a fi mai atenți, și că s-a înțeles că firul roșu care a legat întregul demers a fost grija.

Curatoarea Beta 2024 a fost Oana Stănescu, cu un CV impresionant pentru cine nu o cunoaște. Și-a finalizat studiile de arhitectură la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara și a acumulat experiență pe mai multe continente înainte de a-și stabili studioul în New York și Berlin. Care este povestea dintre Oana Stănescu și Beta și cum se desfășoară?

 Despre Oana Stănescu am auzit încă din primii ani de facultate – era unul dintre acele exemple despre care profesorii vorbeau cu mândrie, o absolventă a Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara care își construia un parcurs profesional impresionant, interdisciplinar, folosind profesia ca prilej pentru a descoperi lumea. Prima colaborare cu Beta a avut loc în 2018, când a fost membră a juriului Expoziției-Concurs, pe atunci locuia încă la New York.

Când am început să conturăm ediția aniversară din 2024, ne-a fost clar că era momentul potrivit să o invităm în rolul de curatoare. Știam că era mai des în Europa, la Berlin, deci mai aproape de noi, în același timp, începuse să se vorbească tot mai mult despre proiectul ei de diplomă – Funicularul din Reșița – la care lucrează împreună cu echipa D Proiect pentru a-l aduce la realitate. A fost un detaliu important având în vedere că OAR Timiș acoperă atât județul Timiș, cât și Caraș-Severin, așa că aducerea acestui fir narativ înapoi în bienală a avut perfect sens. Cred că Beta a fost o oportunitate de reconectare cu dublu sens, și pentru ea și pentru noi, comunitatea locală. Ne-am creat ocazia de a construi o ediție de bienală ancorată în realitatea locală, dar cu o deschidere clară spre discursul internațional, demonstrând un lucru important: că legăturile construite în timp, chiar dacă la distanță, pot deveni resurse puternice.

Evenimentele care s-au desfășurat anul trecut, în diferite locații, de la Comenduirea Garnizoanei, Vila Mal, Grădina OAR/Biblioteca Beta, până la ARChA, noul spațiu fanion al Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Univerisității Politehinica Timișoara, conferințe, prezentări, ateliere și performance-uri. Ce presupune o astfel de organizare? 

Organizarea unei ediții de bienală precum cea din 2024 presupune, înainte de orice, timp și angajament total. Începem să lucrăm de regulă cu un an înainte pentru a putea contura un program coerent, divers și adaptat nevoilor publicului. Nu e vorba doar de o planificare logistică, ci mai ales de o construcție de sens, de asumarea unor decizii în acord cu ce ne propunem – fiecare locație, partener, tip de activitate trebuie să fie în dialog cu tema și între ele.

Tot procesul se bazează pe colaborare strânsă între mulți oameni – echipa curatorială, echipa de proiect, voluntarii, partenerii instituționali, furnizorii, artiștii și arhitecții invitați. E o muncă intensă, în straturi, în care fiecare contribuție contează și fiecare detaliu poate schimba direcția. Presupune și mult curaj, fiindcă lucrăm de cele mai multe ori cu spații atipice, asumăm riscuri legate de conținut, de public, de reacții. Dar mai ales presupune încredere – în oameni, în proces, în ideea că un astfel de eveniment poate transforma orașul și poate coagula comunități în jurul unor întrebări relevante. Fiecare ediție e un pas înainte înspre a contura un cadru generos, viu, inclusiv. Și asta se poate face doar prin muncă împreună, printr-o mobilizare comună a resurselor – creative, logistice și umane.

O Bienală de dimensiunea Beta presupune organizare până în cele mai mici detalii, un angrenaj care funcționează pe mai multe paliere. Scrolând peste pagina voastră de social media am găsit și o postare în care mulțumeați voluntarilor că au făcut posibilă ediția-record a Beta 2024. Cât de important este voluntariatul în Beta și cine sunt acești voluntari? 

Ne dorim ca voluntariatul în cadrul Beta să fie despre apartenență, învățare, experimente, curiozitate și creștere. Cei mai mulți membri din echipa Beta am început ca voluntari, și a fost un loc în care am putut crește și ne-am putut asuma responsabilități tot mai mari în cadrul proiectului. Într-un fel, Beta funcționează ca o școală alternativă, un cadru în care înveți pe viu, greșești, crești, înțelegi cum se construiește un proiect complex, îți lărgești orizonturile și rețeaua de oameni, profesioniști, mentori, și înveți cum se lucrează în echipă, în oraș, în comunitate. O resursă extraordinară au fost voluntarii din anul de Capitală Europeană, cei care au venit prin Asociația Timișoara 2023. Au fost extrem de implicați în cadrul Pepinierei, iar o parte dintre aceștia au rămas alături de noi și în 2024. S-au implicat în toate etapele: de la amenajare și montaj, la ghidaj, comunicare, interacțiune directă cu publicul. O bună parte dintre ei sunt studenți la arhitectură, dar observ cum în ultimii ani grupul de voluntari s-a diversificat enorm și avem oameni din mai multe categorii de vârstă și din diverse domenii.