Galeria Helios are o istorie care începe cu mult înainte de inaugurarea sa, în 1968. Filiala Timișoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România a fost înființată în 1951, sub conducerea artistului și profesorului Julius Podlipny, iar din 1956 a avut un spațiu expozițional la parterul unui hotel de pe Bulevardul Republicii. În 1968, galeria s-a mutat în spațiul din Piața Victoriei, iar din 1977 poartă numele Helios. Dincolo de istoria sa, a rămas un loc important pentru viața artistică a orașului. Ce înseamnă pentru dumneavoastră Galeria Helios?

Dana Constantin: Pentru mine, Galeria de Artă Helios reprezintă o legendă și un reper. O legendă vie a artelor vizuale profesioniste din Timișoara, sub egida Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Timișoara, de 58 de ani, și, în același timp, un reper al profesionalismului artistic vizual contemporan, unde au expus, începând cu anul 1968, sute de artiști de renume din Timișoara, din țară și din străinătate, în expoziții personale, de grup sau colective.

Anul acesta, Galeria Helios a intrat într-o nouă etapă, odată cu preluarea administrării sale de către Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara. Există în continuare un parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Timișoara, care își păstrează programul expozițional și implicarea în deciziile privind conținutul artistic. Cu toate acestea, schimbarea a stârnit și îngrijorări în comunitatea artistică. Cum priviți această nouă etapă și ce așteptări aveți de la viitorul galeriei?

Dana Constantin: Există o clară nostalgie a artiștilor locali și naționali față de acest proces al schimbării, după 58 de ani, și poate că această sensibilitate a dus la discuții incomode pentru noua administrație a galeriei. Dar suntem conștienți că societatea este în permanentă schimbare, iar aceasta aduce după sine actualizări, modernizări și noi viziuni.

Ne bucurăm că galeria va intra într-un proces de renovare generală și de aducere la standardele unui spațiu contemporan de artă, așa cum s-a justificat preluarea sa, și vom sprijini acest demers, în limita solicitărilor pe plan profesional, în forma de colaborare pe care am discutat-o și am convenit-o de comun acord între UAPR – Filiala Timișoara și Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.

Este greu să ne imaginăm Piața Victoriei fără Galeria Helios. Istoria sa ne duce cu gândul la avangarda timișoreană, la Grupul Sigma, dar și la personalități precum Eduard Pamfil și cercul său Bionica, care au adus împreună artiști și scriitori într-o perioadă în care libertatea de exprimare era limitată. În noiembrie este anunțată și o expoziție in memoriam Marieta Pamfil. Dacă privim această istorie în contrast cu prezentul, dominat de o abundență de imagini, de inteligența artificială și de creația instantanee, apare o întrebare: ce se întâmplă cu arta autentică într-o asemenea lume?

Dana Constantin: Nu consider că arta are de suferit, deoarece fiecare perioadă istorică trebuie să-și trăiască provocările sale. Există o libertate nelimitată în formele de exprimare, încât trebuie să existe doar dorința creației.

Referitor la contextul aproape distopic al societății la care faci referire, poate că arta, parțial, și-a mai schimbat funcția, a devenit mărturie sau „cod secret”, uneori, sau poate un adăpost sensibil unde s-au refugiat mulți și se simt deosebit, sau momentul în care creația autentică se separă de producția vizuală, adică diferența dintre o simplă imagine și operă. Imaginea consumă, pe când opera rămâne.

Abundența de vizual, suprasaturația, IA și instant-art non-uman la care faci referire țin de societatea de consum, există în firescul lucrurilor trăite în timpul contemporan, dar opera își va avea locul ei în orice perioadă. Iar dacă în creația de expresie va interveni IA (problema mult discutată azi), atunci artistul își va asuma conceptul creativ.

Lucrați și cu studenții, așa că aveți o perspectivă directă asupra noilor generații de artiști. Cum poate un tânăr să-și construiască astăzi o carieră în artă, într-un mediu competitiv și într-o lume tot mai tehnologizată? Ce le spuneți studenților despre provocările acestei profesii?

Dana Constantin: Fiecare generație trebuie să-și trăiască provocările sociale și identitare cu care se confruntă societatea. Nu înseamnă că ceea ce au trăit generațiile anterioare este mai benefic sau mai protejat, este doar altceva, o altă raportare la acel timp.

Ceea ce a reprezentat trecutul este cunoscut, ceea ce oferă viitorul nu putem cunoaște azi, astfel că artiștii, fie ei în devenire sau consacrați, trebuie să-și trăiască timpul contemporan, momentul, cu toată oferta din trecut, împreună cu cea a tehnologiei actuale, cu provocările științifice, și atunci, în funcție de talent și muncă, arta lor va răspunde și va rămâne un martor al timpului trăit. Când ai ales să pășești pe un drum artistic profesionist, trebuie să-ți asumi toate obstacolele.

Punctual:

Mediul extrem de competitiv este propice progresului, nu îl văd ca pe o piedică în creația artistică.

Dintr-o lume hiper-tehnologizată, artistul contemporan își poate alege ce dorește. Bine că are de unde alege.

Presiunile contextuale pe care generațiile noastre nu le-au resimțit pe drumul formării – nu știu exact la ce te referi, dar eu consider invers, și anume că în perioada comunistă existau presiuni contextuale asupra liberei exprimări artistice și o lipsă imensă de informație.

Studenții de azi au liberă circulație, posibilități infinite de navigare și documentare pe internet, mii de galerii pe care le pot studia și, de ce nu, accesa, mobilități Erasmus prin care pot călători pe toată perioada studiilor și după, pentru a-și face o idee despre ceea ce se studiază pe viu în alte universități, posibilitatea de a pleca la studii în universitățile pe care și le doresc. Locurile bugetate și cele cu taxă sunt foarte generoase.

Sfatul meu este să lucreze mult și să știe ce își doresc. În rest, oferta acestor generații este nelimitată.

Într-un interviu acordat vorbeați despre pictura în straturi, influența picturii flamande, profunzimea cromatică și rolul luminii în lucrările dumneavoastră. Dincolo de tehnică, ați vorbit despre „nevoia de a picta”. Ce înseamnă această nevoie pentru dumneavoastră?

Dana Constantin: Mulțumesc pentru aprecieri!

Nevoia de a picta înseamnă acea permanentă preocupare a gândului creator pentru ceea ce ai de exprimat în lucrări, pentru concepte și realizarea acestora. Este ceva fără de care nu poți exista.

Dincolo de atelier, este observația permanentă a ceea ce te interesează în jurul tău, lectura de specialitate, documentarea pe internet, urmărirea marilor evenimente artistice pe plan internațional, drumul în care se îndreaptă în permanență arta contemporană etc.

Ați povestit și despre perioada în care admiterea la facultățile de artă era extrem de competitivă, cu peste 30 de candidați pe un loc și doar câteva locuri disponibile pentru fiecare specializare. Astăzi, accesul la studii este mai larg, dar există preocupări legate de pierderea manualității și de reducerea timpului dedicat formării artistice. Cum evaluați nivelul actual al învățământului artistic? Și, dincolo de formarea profesională, de ce avem nevoie de artă într-o societate?

Dana Constantin: Punctual: nivelul actual este incomparabil ca pregătire față de ceea ce se cerea atunci când am studiat eu. Se cerea performanță maximă pentru intrarea la facultate, din cauza locurilor foarte reduse ca număr, și așa era și tradiția. Acum, locurile fiind foarte generoase, iar varianta ajutătoare fiind cea a locurilor cu taxă, s-a creat oportunitatea de a intra la facultatea de arte fără un nivel performant.

Pentru un individ talentat, este o nevoie inexplicabilă! Pentru un individ mai puțin talentat, dar care își dorește această meserie, sau pentru un consumator de artă, poate că arta este singura care îi transformă timpul petrecut în memorie vie. Pentru o societate, este o nevoie obligatorie, pentru ca să nu devenim doar utilizatori de artă, iar creația trebuie să rămână ca un act de rezistență la toată structura unei societăți, ca sistem imunitar, ca limbă comună dincolo de cuvinte, ca un certificat de realitate și de memorie, de estetism, de valori, pentru ca să putem păstra emoțiile umane atât de frumoase și de complexe, ca pe o permanentă memorie vie, nu ca pe un decor.

O societate care nu trăiește (susține) prin artă și cultură nu rezistă de-a lungul timpului. Arta este mărturia vie a timpului trăit! (Vezi istoria artei.)

Tema umbrei a revenit în numeroase lucrări și expoziții ale dumneavoastră. Ce vă preocupă în prezent și la ce proiecte artistice lucrați?

Dana Constantin: Da, tema Umbrei a avut multe rădăcini: Umbra devenită Semn, Umbra cibernetică, Umbre la Gărâna, Umbra Albastră, Umbra proiectată în Timp. Dar această serie s-a născut în urma unei serii de lucrări la care am ținut foarte mult și la care am lucrat câțiva ani, și anume FLOTEs I–II (Formă, Linie, Opacitate, Transparență, Expresie). Iar seria/tema la care lucrez de doi ani se numește Cântecul Pământului și este încă în preocuparea mea actuală.