Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte, a participat alături de reprezentanți ai orașelor membre ale „Familiei Capitalelor Culturale Europene (ECoC Family)” din Rijeka (Croația), Novi Sad (Serbia), Esch-sur-Alzette (Luxembourg), Gorizia (Italia), Kaunas (Lituania) și Galway (Irlanda) la mai multe sesiuni de discuții despre pregătirile și provocările anului 2023, când orașul nostru își va exercita titlul de Capitală Europeană a Culturii. Participanții au vorbit despre schimbările care au intervenit din cauza pandemiei asupra programului cultural și ce soluții au fost adoptate de către specialiști.
Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din Lille, Universitatea din Mons și Institutul de Cercetare Socio-Economic din Luxembourg au realizat un ghid de bune practici și un kit de instrumente de evaluare pentru cele trei teme cuprinse în proiect: cum impulsioneaza titlul ECoC sentimentul de apartenența la comunitate, incluziunea socială, respectiv, dezvoltarea urbană, în aceste orașe și regiuni. Ghidul este rezultatul a patru ani de cercetări în orașele situate de-a lungul frontierelor de stat. Programul de cercetare este finanțat de Comisia Europeană.
Rezultatul final cuprinde mai multe propuneri de proiecte culturale rezultate din studiile realizate pe parcursul celor patru ani. Ghidul cuprinde 3 propuneri de proiecte pentru Timișoara, două culturale inspirate din istoria Banatului și un proiect pentru tineret. Cel din urmă, a fost deja implementat cu ajutorul sesiunilor de finanțare nerambursabilă din bugetul local, prin Centrul de Proiecte, anul trecut. Mai multe despre „Tineri pentru Comunitate” al Fundației Județene pentru Tineret Timiș puteți citi aici.