Centrul de Proiecte
Timișoara
Comunicate
20 martie 2025

Centrul de Proiecte deschide procesul de consultare publică pentru apelurile de finanțare care vor fi lansate în acest an

„Mobilități”, „Cultura în prezent”, „Timișoara - Obiectiv Cinema”, „Tineret în acțiune”, „Energie! Burse de creație”, „Școli creative”, „Repere în cultură” și „Fondul pentru nevoi culturale de urgență” sunt cele opt apeluri de finanțare pe care Municipiul Timișoara le va derula în anul 2025, prin Centrul de Proiecte, și care în perioada 19 - 31 martie 2025 sunt în consultare publică.
Celebrarea orașului (16-18 august 2024)

Documentația de bază pentru toate aceste apeluri este publicată începând de miercuri, 19 martie 2025, pe site-ul oficial al Centrului de Proiecte, iar până în 31 martie toți cei interesați de aceste oportunități de finanțare nerambursabilă sunt invitați să trimită feedback prin completarea formularului publicat pe site.

În cadrul evenimentului online, transmis live pe platforma Facebook miercuri, 19 martie, Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte, a prezentat fiecare apel de finanțare aflat în consultare publică, precum și principalele modificări aduse procesului de aplicare din acest an. Înregistrarea prezentării rămâne online timp de 30 de zile și poate fi accesată aici.

Timișoara continuă să investească în creativitate, educație și diversitate culturală prin cele opt apeluri de finanțare destinate sectorului cultural și artistic, care vor fi lansate pe parcursul anului 2025. Aceste programe reprezintă un angajament ferm al orașului de a susține inițiative care contribuie la dezvoltarea unei scene culturale vibrante, accesibile și incluzive. De la mobilitatea profesioniștilor culturali și sprijinirea tinerilor creatori, până la susținerea cinematografiei, educației culturale și proiectelor cu impact național și internațional, apelurile de finanțare facilitează realizarea unor sute de evenimente și inițiative ce transformă orașul într-un pol cultural dinamic.

„În 2024, peste 500.000 de persoane au beneficiat de cele peste 300 de evenimente finanțate de Municipiul Timișoara sau Ministerul Culturii, prin Centrul de Proiecte. Continuăm și în 2025 să susținem comunitatea și să oferim acces la resurse, pentru un oraș creativ, dinamic și incluziv”

a declarat Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte. 

Prin aceste finanțări, Timișoara nu doar consolidează moștenirea lăsată de programul „Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii”, ci creează noi oportunități pentru artiști, organizații culturale și comunități creative. Fiecare proiect sprijinit are potențialul de a aduce un plus de valoare orașului, fie prin expoziții, spectacole, festivaluri, fie prin inițiative educaționale sau de intervenție culturală. Astfel, Timișoara își afirmă statutul de oraș al culturii, în care arta și creativitatea sunt motorul dezvoltării comunității.

Mobilități
Buget total estimat: 300.000 RON
Data estimată de lansare: 4 aprilie 2025 

Programul de finanțare „Mobilități” este o inițiativă de finanțare nerambursabilă destinată stagiilor de formare și granturilor de călătorie pentru specialiștii activi în domeniul cultural. Programul reprezintă o moștenire a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023” și continuă direcțiile dezvoltate prin Power Station++ (2023-2024). Deschis persoanelor fizice și profesioniștilor independenți din țară și străinătate, programul sprijină artiști, manageri culturali, producători, curatori, critici de artă, cercetători și alte categorii esențiale pentru scena culturală, indiferent de statutul lor profesional.

Consultă documentația de bază pentru apelul „Mobilități”


Dariana Pau (2024) | Energie! Mobilități pentru profesioniști culturali

Cultura în prezent 
Buget total: 3.000.000 lei
Data estimată de lansare: 7 aprilie 2025

Programul Cultura în prezent sprijină dezvoltarea unei oferte culturale locale diverse, incluzive și accesibile, promovând excelența. Finanțarea este destinată persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor, societăților comerciale și organizațiilor de drept privat sau public, exceptând cele aflate în subordinea Consiliului Local Timișoara. Proiectele eligibile trebuie să se desfășoare în Timișoara, să răspundă la cel puțin 4 din cele 5 obiective ale programului, să implice parteneri locali și să includă o activitate publică în cadrul Zilei Timișoarei | Timișoara City Celebration.

Consultă documentația de bază pentru apelul „Cultura în prezent”

 


Opposite Perspective (2024), Scena Muzicală | Cultura în prezent

Timișoara - Obiectiv Cinema
Buget total estimat: 1.000.000 lei
Data estimată de lansare: 10 aprilie 2025

Acest program de finanțare pune la dispoziția operatorilor culturali locali sau naționali din domeniul cinematografic resurse financiare și infrastructură modernă - cinematografele redeschise Victoria, Timiș și Studio - pentru organizarea de ediții locale ale festivalurilor de film consacrate sau a altor inițiative din domeniul cinematografic, inclusiv cele de educație cinematografică sau profesionalizare a sectorului. Se urmărește astfel diversificarea ofertei cinematografelor cu programe originale care să contribuie la dezvoltarea unei comunități locale de cinefili tot mai numeroase și incluzive și la creșterea vizibilității Timișoarei ca destinație pentru cinefili.

Consultă documentația de bază pentru apelul „Timișoara - Obiectiv Cinema”


Deschiderea Cinema Studio | Centrul de Proiecte

Tineret în acțiune
Buget total estimat: 1.000.000 lei
Data estimată de lansare: 14 aprilie 2025

Programul Tineret în acțiune oferă finanțare nerambursabilă pentru proiecte dedicate tinerilor, susținute din bugetul local al Municipiului Timișoara. Scopul programului este de a încuraja implicarea activă a tinerilor din toate categoriile sociale în viața culturală și în activități creative. Finanțarea este destinată organizațiilor neguvernamentale de și pentru tineret, precum și asociațiilor și fundațiilor cu experiență în proiecte pentru tineri, cu echipe formate majoritar din persoane cu vârsta între 14 și 35 de ani. Unitățile de învățământ din subordinea Consiliului Local Timișoara pot participa doar ca parteneri.

Consultă documentația de bază pentru apelul „Tineret în acțiune”


BETTER - Tineri pentru sănătate mintală (2024) | Tineret în acțiune

Energie! Burse de creație
Buget total estimat: 1.000.000 lei
Data estimată de lansare: 16 mai 2025 

Programul Energie! Burse de creație continuă și în 2025 să sprijine artiștii din domeniile arte vizuale, literatură, muzică și arte sonore, teatru, dans, performance, arte digitale și new media, prin finanțare nerambursabilă din bugetul local al Municipiului Timișoara. Inițiativa își propune să consolideze profilul orașului ca un centru artistic dinamic, conectat la scena culturală contemporană. Bursele sunt destinate creatorilor activi în aceste domenii, fie absolvenți ai unor instituții de învățământ artistic și cultural, fie artiști cu o experiență de cel puțin trei ani. Beneficiarii trebuie să organizeze cel puțin un eveniment public în Timișoara, precum expoziții, spectacole, lecturi sau artist talks. Programul nu este accesibil celor care au beneficiat anterior de bursele Energie! din 2023 sau 2024.

Consultă documentația de bază pentru apelul „Energie! Burse de creație”


Cristina Varga, Scales (2024) | Energie! Burse de creație

Școli creative
Buget total estimat pentru perioada 2025-2026: 1.000.000 lei
Data estimată de lansare: 23 mai 2025

„Școli creative 2025-2026” sprijină parteneriatele între instituțiile de învățământ și sectorul cultural, transformând cultura într-o resursă esențială pentru educație. Programul finanțează proiecte care facilitează accesul copiilor și tinerilor la cultură, promovând participarea activă și dezvoltarea unor practici educaționale incluzive și eficiente. Prin această inițiativă, școlile beneficiază de oportunități noi pentru a integra educația culturală și a crea un mediu propice exprimării creative.

Consultă documentația de bază pentru apelul „Școli creative”


Dans - Cunoaștere - Simțire - Acțiune. Hidrosfera în mișcare, Noi Re-Creăm (2024) | Școli Creative

Repere în cultură 
Bugetul total estimat pentru perioada 2026-2027: 8.400.000 lei 
Data estimată de lansare: 29 septembrie 2025 

Programul „Repere în cultură” oferă finanțare multianuală pentru proiecte culturale de referință, menite să crească vizibilitatea și să consolideze imaginea Timișoarei pe scena culturală națională și internațională. Inițiativa sprijină evenimente și inițiative cu impact, care contribuie la afirmarea orașului ca un important centru cultural, pe harta culturală națională și internațională.

Consultă documentația de bază pentru apelul „Repere în cultură”


Cover me softly, Ordinul Arhitecților din România - Filiala Teritorială Timiș (2024) | Repere în cultură

Fondul pentru nevoi culturale de urgență
Buget total estimat: 1.000.000 lei
Data estimată de lansare a apelului: 4 aprilie 2025 

Programul de finanțare pentru nevoi culturale de urgență oferă sprijin rapid pentru proiecte culturale desfășurate în Timișoara, adresându-se persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor și organizațiilor de drept privat sau public, cu excepția celor finanțate de la bugetul de stat. Proiectele eligibile trebuie să răspundă tuturor celor 5 obiective ale programului, să implice parteneri locali și să înceapă implementarea în cel mult 30 de zile de la solicitarea finanțării.

Consultă documentația de bază pentru apelul „Fondul pentru nevoi culturale de urgență”


La revedere, El Monumental!, Druckeria | Fondul pentru nevoi culturale de urgență
Distribuie

Contact Presă

Anderka-Maria Iancea
Comunicare și relații publice
comunicare@centruldeproiecte.ro
+40711.931.123
Este utilă această pagină?