Expoziția Future Tribes | Rituals and Remnants from a Reconstructed Future, de la Centrul de Proiecte, Parter, a artistului Florin Drăgoi, vorbește despre o lume remodelată de colaps și regenerare. Artistul precizează în interviul acordat că, în ciuda aparenței, „în lucrările mele, viitorul nu este o ruptură totală de trecut. Miturile, ritualurile, instinctele și arhetipurile nu dispar, ci se transformă și se adaptează”.

În contextul global al unor dezvoltări tehnologice fără precedent, care induc și o stare socială de neliniște, Florin Drăgoi consideră că „fiecare etapă în dezvoltarea umanității a fost întâmpinată cu suspiciune”. În ceea ce privește raportul dintre artist și AI și întrebarea dacă ceea ce este creat cu ajutorul instrumentelor AI poate fi considerat artă, artistul răspunde afirmativ: „Dacă există o direcție clară și un sistem coerent în spate, atunci AI poate deveni parte dintr-un demers artistic. Dacă este doar generare fără poziționare, rămâne la nivel de imagine”.

Florin Drăgoi, expoziția ta de la galeria Centrul de Proiecte, Parter, la vernisajul din 6 februarie, a fost, cum se spune, cu casa închisă. Spațiul a fost plin. Am văzut expoziția într-o dimineață, când spațiul era închis pentru public, doar eu și lucrările tale pe simeze. Stranietatea lucrărilor se accentuează în liniștea acelui spațiu. „Mitologia speculativă a unei lumi modelate de colaps și regenerare”, așa este descrisă expoziția în comunicatul de presă.

Dacă, în urmă cu ceva timp, distopiile sau scenariile post-apocaliptice păreau teme propuse într-o cheie abstractă, exagerată, ca exerciții de imaginație, astăzi trăim într-un context al accelerării istoriei, în care orice pare posibil. Care a fost ideea care a stat la baza acestei expoziții?

Florin Drăgoi: În primul rând, m-a bucurat foarte mult reacția publicului. Speram să vină lume, dar nu m-am așteptat la o prezență atât de mare. A fost o surpriză plăcută și un moment emoționant pentru mine. A însemnat mult să văd un interes real pentru expoziție.

Un posibil colaps nu m-a interesat niciodată ca spectacol vizual. M-a interesat mai mult ce rămâne după el. Ce nu dispare. Ce continuă să existe, chiar dacă structurile sociale sau tehnologice se schimbă radical.

În lucrările mele, viitorul nu este o ruptură totală de trecut. Miturile, ritualurile, instinctele și arhetipurile nu dispar, ci se transformă și se adaptează. De aici vine ideea de mitologie speculativă. Nu este o fantezie gratuită, ci o încercare de a imagina cum memoria colectivă poate coexista cu transformările tehnologice într-o lume reconfigurată.

Nu caut răspunsuri definitive. Lucrez cu simboluri și arhetipuri, iar ambiguitatea este intenționată. Îmi doresc ca privitorul să își construiască propria interpretare, nu să primească o concluzie închisă.

Atunci când construiesc aceste lumi, proiectez o posibilitate. Alegerea de a vorbi despre reconstrucție, nu doar despre prăbușire, vine dintr-o nevoie de echilibru și dintr-un anumit tip de responsabilitate. Cred că este important să începem să ne gândim și să vorbim despre cum ar putea arăta viitorul, mai ales în aceste vremuri. Pentru mine, expoziția nu este despre panică, ci despre transformare și despre capacitatea noastră de a regândi lumea în care trăim.

Se vorbește mult despre transumanism, în contextul unei dezvoltări accelerate a tehnologiilor cu impact direct asupra vieții oamenilor. Există voci care vorbesc despre „evacuarea” omului din prim-plan, într-o cheie distopică. Alții fac o paralelă cu Revoluția industrială, care a generat angoase sociale și politice, dar a adus și progres. Nu putem ignora însă dimensiunea etică și socială a AI. Artiștii sunt adesea cei care dau formă acestor temeri colective. Ca artist, cum vezi acest prag?

Florin Drăgoi: Fiecare etapă tehnologică a fost întâmpinată cu suspiciune. A fost la fel cu fotografia, cu mediile digitale și este la fel acum cu AI. De fiecare dată apare teama că omul va fi înlocuit sau marginalizat, iar apoi lucrurile se reașază.

Nu cred că asistăm la o evacuare a omului, ci la un moment de reconfigurare. Tehnologia schimbă instrumentele și ritmul, dar nu poate înlocui conștiința, intenția sau capacitatea de a construi sens.

Și în practica mea această tensiune există. În etapa de cercetare folosesc instrumente contemporane, inclusiv modele de difuzie digitală precum Midjourney, pentru a testa compoziții și direcții vizuale. Imaginea finală este realizată integral manual, în creion.

Pentru mine, desenul rămâne esențial. Lucrul cu grafitul, gestul repetitiv și timpul petrecut asupra imaginii reprezintă o formă de meditație. Acolo are loc întâlnirea directă dintre mână, material și idee. Structura procesului reflectă acest prag: tehnologia ca instrument de căutare, execuția manuală ca spațiu profund uman.

Nu văd acest moment doar ca pe un pericol, dar nici nu cred că trebuie ignorat. Dimensiunea etică este reală și merită discutată. Responsabilitatea noastră este să înțelegem aceste instrumente și să le integrăm conștient în propriul limbaj. Instrumentele evoluează. Intenția și asumarea rămân.

Dincolo de distopia prezentă în lucrările tale, realizate în grafit și creion colorat pe hârtie, se simte o vulnerabilitate a personajelor. Chiar dacă par să dețină controlul, fragilitatea este prezentă. Ce rol are această fragilitate?

Florin Drăgoi: Este intenționată. Nu mă interesează personaje invincibile. Nu cred în imaginea omului care controlează totul, mai ales într-un context instabil. Chiar dacă personajele par puternice, ele rămân umane. Iar a fi uman înseamnă vulnerabilitate.

Fragilitatea nu este un defect, ci o parte esențială a identității. Într-un scenariu post-apocaliptic nu distrugerea mă interesează, ci omul aflat în interiorul ei. Cum rezistă. Cum se adaptează. Forța și fragilitatea coexistă.

Anul trecut ai participat la expoziția colectivă organizată de Art Encounters, Another Times Has Other Lives to Live, curatoriată de Diana Marincu. Expoziția a abordat teme precum alteritatea, transformările corpului, relația cu tehnologia și schimbările politice globale. Artiștii nu mai pot rămâne în afara spațiului public, cu toate tensiunile și dilemele sale. În acest context, se poate crea artă cu ajutorul AI? Este aceasta artă?

Florin Drăgoi: Participarea la această expoziție a însemnat mult pentru mine. A fost o experiență importantă. Proiectul a fost construit cu atenție față de contextul actual și cu grijă în alegerea artiștilor și a direcțiilor de dialog.

Expoziția a adus împreună artiști din generații diferite, mulți dintre ei români sau cu legături cu România, care trăiesc și lucrează în alte țări sau s-au întors după perioade petrecute în afara țării. M-am regăsit în această poziție. Tema identității și a apartenenței mi-a fost apropiată.

Nu mai putem separa practica artistică de realitatea în care trăim. Transformările politice, relația cu planeta și cu tehnologia influențează direct modul în care lucrăm și felul în care ne raportăm la lume.

Se poate crea artă cu ajutorul AI? Cred că da, dar instrumentul în sine nu garantează nimic. Diferența o face intenția și asumarea. Dacă există o direcție clară și un sistem coerent, AI poate deveni parte dintr-un demers artistic. Dacă este doar generare fără poziționare, rămâne la nivel de imagine.

În cazul meu, AI intervine în faza de explorare, ca metodă de cercetare vizuală. Decizia finală, filtrarea și execuția manuală sunt esențial umane. Acolo se construiește sensul.

Cum privesc artiștii această remodelare a lumii?

Florin Drăgoi: Pentru mine, participarea la expoziție a fost și un moment personal important. A marcat revenirea la propriul demers artistic după o perioadă lungă de lucru în industria de animație și film și după o etapă de reconfigurare profesională. A funcționat ca o confirmare a direcției asumate.

Am întâlnit profesioniști internaționali din lumea artei contemporane. Experiența m-a ajutat să îmi clarific poziționarea și să văd cum se așază munca mea într-un context mai larg.

În ceea ce privește această remodelare a lumii, am observat că artiștii nu sunt neapărat copleșiți de ea. Este și o formă de poziționare asumată. Din propria experiență știu că nu poți intra cu adevărat în procesul creativ fără o zonă de liniște interioară, departe de zgomotul și viteza acestor vremuri.

Accelerarea tehnologică și schimbările globale sunt reale și le simțim cu toții. Practica artistică presupune și capacitatea de a filtra acest haos, de a-l procesa în ritmul tău. Fără această distanță interioară, este dificil să construiești ceva coerent.