Centrul de Proiecte
Timișoara
Atelier

Habitat _ what have I done?

8 iunie 2025

Program:

Duminică, 8 iunie | orele 16:00 - 18:00

Seria Habitat_ what have I done? este despre cei care dau formă proiectelor culturale — curatori, manageri și experți care împărtășesc parcursul lor profesional, cu tot ce presupune acesta. Prin prezentări și dialog, pot fi înțelese aspecte mai puțin vizibile ale muncii în cultură: de la inițierea unui proiect și coordonarea unei echipe, până la provocările legate de continuitate și impact.

Habitat este un spațiu pentru arte, oameni și idei. Pentru organizatori, Habitat nu este un impuls de moment, ci o structură vie în timp – o comunitate vizibilă prin colaborare și diversitate. În mijlocul orașului, la Bastion 1, într-un spațiu de patrimoniu cu arcade deschise și pereți transformați, cultura își găsește un nou adăpost. Spațiul acesta a fost mereu în continuă schimbare și adaptare, asemenea unui țesut comun – protejat, dar deschis; solid, dar viu. Habitat crește din nevoia de a face loc educației, creativității și dialogului. Programul va fi compus din activități recurente – ateliere, prezentări, tururi ghidate, acte de performance – și din evenimente punctuale care vor crea un nod de întâlnire între artiști, organizații culturale și public. Cultura prinde viață prin simbioză între generații și perspective diferite. Ca structură care se adaptează și se dezvoltă odată cu cei care o traversează, hub-ul de la Bastion 1 este un ecosistem cultural interdisciplinar, sustenabil, pentru întâlniri între comunități.


Responsabilitatea pentru conținutul textelor, fotografiilor și materialelor prezentate pe această pagină aparține exclusiv organizatorului evenimentului. Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara nu își asumă răspunderea pentru acuratețea, veridicitatea sau drepturile de autor aferente acestora.


Program

Arhivă program

Este utilă această pagină?